joi, 23 februarie 2012

Şi a nins ca-n poveşti

   Iată şi acea zi cu zăpadă şi fără ger, fără vânt! După ce a nins ca în povești toată noaptea, dimineață am ieşit la limbare, ne-am şi jucat un pic şi am reuşit şi eu să fac câteva poze.
   M-am distrat pe seama lui Oscar că s-a speriat de un om de zăpadă cât el de mare, a durat un pic până şi-a făcut curaj să se apropie de el.
Pe aici ne plimbăm noi
Ţopăilă
Zăpadă mare
Moacă înzăpezită


duminică, 12 februarie 2012

Ups! A făcut pișu ... în casă


      De când a învăţat să facă pipi şi caca numai afară s-a întâmplat de două ori ca Oscar să se scape în casă.
   În toamnă eram la birou atât eu cât și Gabi și a trebuit să plec un pic numai eu. În urma mea Oscar a început să se agite, se ducea când la baie când la ușă. Gabi a crezut că se agită pentru că am plecat eu și tot încerca să îl potolească. Când a părut că s-a liniștit aude Gabi la baie un țârâit, se duce să vadă unde curge apă când colo Oscarică se ușura la baie.
   A doua oară s-a întâmplat în iarnă, prin ianuarie, eram eu acasă și Gabi a venit să ia niște hârtii. După ce a plecat Gabi, Oscar a început sa se agite, se tot foia când în dormitor când în sufragerie. Am presupus că se agită că a plecat Gabi. Am lipsit cred 1 minut cât am fost până la bucătărie și când m-am întors în sufragerie îl văd pe Oscar că face pipi în holul de la baie. Cum m-a văzut s-a oprit imediat, i-am spus că nu e voie și l-am scos repede afară unde a terminat de făcut pipi. În ambele situații nu ne-am gândit că ar vrea afară la pipi pentru că nu era ora pentru așa ceva, Oscar având un program fix pentru nevoi. Mai grav a fost că în acea zi nu curgea apa, nici caldă nici rece, eu nu aveam apă oprită și a fost o provocare să strâng. Seara când a revenit apa am spălat și făcut curat. Greșeala a fost a noastră, a oamenilor, în ambele situații.
   Acum, când vrea afară pentru nevoi, Oscar vine la mine, se urcă cu lăbuțele din față la mine în brațe și cu o lăbuță îmi trage ușor mâna, dacă mă uit la el și nu îi spun nimic se uită fix la mine și apoi se duce la ușă și se uită din nou la mine. Și nu l-am învățat eu, efectiv așa a început să facă după ultimul accident. Altfel Oscar nu se urcă la mine în brațe decât atunci când e invitat și foarte rar când se alintă și ar vrea să mă duc să stau cu el pe canapea. În ambele situații m-am bucurat că totuși s-a dus acolo unde avea voie să facă pipi când era mic de tot și nu ieșea afară.

joi, 2 februarie 2012

Primul Revelion

   După mulţi ani am decis să nu mai plecăm pe nicăieri în noaptea dintre ani. Spre bucuria mea, prieteni dragi de familie au venit la noi să petrecem revelionul împreună.
   Recunosc că am avut emoţii, nu am ştiut cum se va comporta Oscar, mă aşteptam la tot ce putea fi mai rău: să facă gălăgie, să cerşească la masă, să tragă de faţa de masă, să se urce pe scaun şi lista e lungă. Dar piticul meu s-a comportat foarte bine! Exceptând agitaţia, nimic exagerat,  din momentul în care au venit oaspeţii Oscar a fost cuminte şi ascultător. Pe la ora 11 trăgea să doarmă şi se uita cam ciudat la noi că suntem aşa de activi.
   La miezul nopţii am ieşit în stradă să vedem artificiile şi l-am luat cu noi. La început s-a speriat de bubuieli dar l-am ţinut lângă mine, l-am liniştit şi a stat cuminţel cât am ciocnit un pahar de şampanie.
   Până dimineaţa la 5 a moţăit, s-a mai plimbat când pe un fotoliu când pe altul dar a fost cuminte şi nu ne-a deranjat. Pe la 5 şi ceva aproape 6 am mers afară, rapid ne-am întors şi ne-am băgat la somnic. Ce fericit a fost că mergem la culcare! A dormit şi el cam toată ziua, ca noi, spre bucuria mea căci îmi cam făceam griji că va trage de mine să mergem afară.
   A fost un Revelion liniştit în compania unor oameni tare dragi mie, aşa cum nu am mai avut de mult timp, şi mi-a mers la inimă!

miercuri, 1 februarie 2012

Gâlmă

   Cam pe la mijlocul lunii Noiembrie am observat la gâtul lui Oscar, în spatele urechii, o bubiţă, o gâlmă. Nu părea să îl deranjeze, nu îl durea nici măcar atunci când apăsam direct pe bubă. Parcă s-a scărpinat un pic când am văzut prima dată şi cam atât. Nu am mers imediat la medic, putea să fie orice şi am spus să urmărim cum evoluează. Pe la începutul lui Decembrie a început să se scarpine şi a spart un pic acolo, i-a dat sângele. Am mers la veterinar care ne-a spus că e un lipom, şi îmi pare teribil de rău că nu reţin explicaţiile şi detaliile spuse de medic căci au fost multe. Ni s-a dat o soluţie ca să îi treacă mâncărimea să nu facă rană mai mare scărpinându-se şi a rămas să vedem cum evoluează timp de o săptămână.




   Soluţia a avut efect în schimb gâlma nu s-a trecut deloc şi la următoarea vizită medicul ne-a recomandat să operăm chestiunea aşa că am făcut programare pe săptămâna următoare. Până la data programată, aşa ca să fim noi împăcaţi că am încercat tot ce se putea şi asta e ultima soluţie, am cerut părerea unui alt medic. Acesta din urmă a dat acelaşi diagnostic dar până la intervenţia chirurgicală a recomandat să îl dăm cu tinctura de iod. În cazul în care are efect tinctura buba ar trebui să supureze şi să se cureţe singură, dacă nu are efect sau dacă produce iritaţie nu mai dăm şi rămâne operaţia.
   Câteva zile l-am dat cu tinctură, a început să se întâmple ceva pe acolo şi apoi am oprit tratamentul pentru că se înroşea forte tare pielea. Am revenit la primul veterinar care a recomandat în continuare să curăţăm sângele uscat cu apă oxigenată şi spoi să îl dăm cu eter iodoformat până se face coajă şi se resoarbe complet. Gâlma a trecut complet pe la începutul lunii Ianuarie, a început să îi crescă păr la loc şi nu a rămas nici un semn.
  Şi am scăpat de bisturiu. Ce eliberare! Nici nu ştie Oscar căt de aproape a fost să ajungă pe masa de operaţie. Dar ce îi pasă lui, mâncare, joacă, pozne, somn --> reţeta fericirii!