Ger şi soluţii antiderapante

   A nins, s-a făcut frumos afară dar iarna a ţinut morţiş să ne amintescă de ce e în stare. Uite aşa se face că e cod portocaliu de ger aproape în toată ţara. Eu am reuşit să răcesc tocmai în perioada asta şi nu am putut ieşi cu piticul afară aşa cum mi-ar fi plăcut.

   Când s-a terminat ninsoarea m-am înzdrăvenit şi eu un pic dar în loc de plimbări plăcute cu Oscar am avut nişte surprize. După ninsoarea viscolită autorităţile au reuşit să cureţe străzile şi au avut grijă să nu se facă polei prin urmare au dat cu o soluţie pe străzi teribil de urâcioasă: maşinile sunt albe, pe trotuare până în casă numai urme albe. Soluţia asta îl deranjează tare pe Oscar. Prima experienţă neplăcută am avut-o când traversam strada şi fix pe mijlocul străzii piticul s-a aşezat în fund, ţinea o lăbuţă ridicată şi urla cât îl ţineau plămânii. M-am speriat, nu ştiam ce se întâmplă! Înfofolită cum eram nici nu puteam să mă mişc normal, mă învârteam cu totul să vad în ce a călcat, s-a zgâriat, s-a tăiat, s-a lovit. Nu puteam să mă opresc acolo să văd ce are aşa că am continuat să traversez şi el a venit după mine şchiopătând. Pe trotuar m-am uitat la lăbuţa lui şi nu avea nimic, în casă la spălat l-am controlat iar şi nu avea nici măcar o zgârietură. Dimineaţa următoare am ieşit la plimbare pe traseul obişnuit, fără traversat străzi. Am mers unde e zăpadă mai multă, ne-am jucat în zăpadă un timp şi la întoarcere, la 2 scări distanţă a făcut acelaşi lucru: s-a aşezat în fund şi a început să urle. De data asta nu a vrut să se mai ridice aşa că l-am luat în braţe până în scara blocului.

   Eu care stăteam afară aproape o oră acum stau numai 20 minute maxim. Ieşim din casă doi înfofoliţi, eu cu gluga pusă, fular prins ca la copii, mănuşi şi Oscar cu hainuţa strânsă bine, cu gulerul ridicat. Fără haină nu cred că ar rezista nici atât. Când începe să  ridice lăbuţele deja mă pregătesc de intrat în casă. Nu pot să îl ţin mai mult afară deşi îi place foarte mult zăpada, îi arunc bulgări în mormanele de zăpadă şi se aruncă după ei, sapă după ei şi iese într-un final de acolo, dezamăgit, cu botul alb tot, urechile albe. 

   Încă mai sper să prind vreme mai blândă, să mă joc în zăpadă mare, multă şi pufoasă! O să fac poze multe multe în acea zi, cât pentru toată iarna!

Zăpadă

   În sfârşit ningeee!
   Şi ninge de ceva timp astfel încât la 6 dimineaţa când am ieşit cu Oscar afară era un strat bunicel de zăpadă. Ne-am plimbat un pic şi apoi ne-am oprit undeva între blocuri unde ar trebui să fie "spaţiu verde" dar în realitate e parţial parcare. În mod obişnuit arată urât locul, noroi cât cuprinde, dar acum era totul frumos, alb, neatins de nici un fel de vietate. A găsit piticul o sticlă de apă goală şi când a văzut ce fel alunecă pe zăpadă nu a mai lăsat-o! Am intrat şi eu în joc repede şi am făcut un fotbal mic cu sticla aia spre bucuria lui Oscar. După ce a deformat "jucăria", inevitabil în cazul lui - orice sticlă de plastic trebuie făcută plată şi apoi bucăţi, ne-am mai jucat un pic şi apoi am mers acasă, amândoi bucuroşi de prima zăpadă. Abia aştept să merg pe faleză, îmi închipui că va fi multă zăpadă ţinând cont că ninge neîncetat de dimineaţă. Acolo îl las liber şi să vezi tu dezmăţ! Poate o să reuşesc să fac nişte poze.

Panică!

   O seară obişnuită, mă plimbam cu Oscar într-o zonă unde trotuarul e lat şi nu ne deranjează în mod deosebit dacă e mai aglomerat. După sărbători toată lumea a ieşit la plimbare şi când lumea iese la plimbare se face mizerie. Deşi îmi place să mă plimb pe acolo, mai casc şi eu ochii prin vitrine, în sera asta obişnuită a fost altfel. Eram ca o bandă stricată care tot repetă "Nu-i voie!" şi obosisem să mai trag de Oscar să nu înfulece fiecare covrig ce îi iese în cale. Când a reuşit să fure unul m-am aplecat să îl apuc de zgardă să îl scutur un pic ca să lase din gură.
   Atunci s-a întâmplat aşa: l-am apucat de zgardă şi când am tras un pic de ea ... s-a desfăcut (zgardă cu ţepi, a ieşit o za)! Eu am rămas cu zgarda în mână şi Oscar liber pe un trotuar aglomerat, plin de covrigi şi alte resturi alimentare, lângă o stradă mare intens circulată! Nu am simţit niciodată aşa o panică! Norocul meu că el stătea smerit să îşi ia cearta pentru că a luat de pe jos! Putea să o zbughească într-o clipă şi nu ştiu ce s-ar fi întâmplat căci, cu atâtea chestii "bune" pe jos, nu cred că mai venea când îl strigam. Într-o fracţiune de secundă mi-au trecut prin cap toate scenariile: fuge după covrigi şi se rătăceşte, îl prinde cineva şi nu mi-l mai dă înapoi, întâlneşte câni vagabonzi ..., se fereşte de oameni şi iesă în stradă şi ..., pleacă spre casă şi traversează strada şi ..., Toate astea într-o fracţiune de secundă cât l-am prins de ceafă şi i-am pus zgarda! Probabil că el nici nu şi-a dat seama ce s-a întâmplat dar mie îmi bătea inima ca la un pui de veverită, dacă până atunci mi s-a părut cam frig acum îmi era aşa cald că m-am descheiat la haină! Îmi venea să îl bat şi să îl strâng în braţe în acelaşi timp!
   Alţi stăpâni de câini, câini mai normali care nu mănâncă de pe jos, care nu fug de bezmetici, m-ar cataloga drept isterică şi nebună. Dar eu îmi ştiu potaia, îi place să alerge, când îi dau liber la locul de joacă fuge cât îl ţin picioarele într-un cerc mare în jurul meu.
   După ce mi-am revenit un pic am plecat spre casă uşor având mare grijă să nu i se desfacă zgarda iar. Trebuia să mă uit la zgardă mai devreme căci în urmă cu câteva zile, pe faleză, am observat că nu o mai avea, îi căzuse când se juca şi am găsit-o pe acolo pe jos.
   Nu vreau să îl pierd pe Oscar să spunem prematur. Mi-am dorit foarte mult să am câine şi el în mod deosebit mi-a intrat pe sub piele!

La socrii mei, fiorosul aşteptând să mergem afară

   

Primul Crăciun

   A venit Crăciunul! Sărbătoare mare care mereu m-a încântat ... mai puțin acum. Nu am avut chef de Crăciun, nu am făcut brad, nu am cumpărat cadouri, în consecință Oscar a scăpat de agitația specifică acestei sărbători.
   În prima zi de Crăciun am fost la masă la socrii mei unde Oscar a fugărit un pic pe Miţi apoi a stat cumințel cât am mâncat noi. Am reuşit să le fac câteva poze împreună, singurele.

Miţi: Ce te-ai urcat aici lângă mine?
Oscar: Aici vrei să stau? Stau! Dă ceva bun de pe masă!

Miţi: E! şi acum ce te-ai întors spre mine? Ştii că nu îmi place moaca ta!
Oscar: Îţi dă şi ţie ceva bun? Împărţim, da?

Miţi: Off! da' sâcâitor mai eşti!
Oscar: Stai aici ! Nu pleca! Dacă nu îţi place îmi dai mie!

   Deşi Miţi evită contactul cu Oscar numai pe el nu l-a zgârâiat, îi dă cu labuţa peste bot când e  prea insistent dar fără să scoată ghearele, noi toţi bipezii am fost abuzaţi.

   Partea cea mai frumoasă însă a fost dimineaţa pe la ora 7. Nu mi-am putut închipui că în oraş poate fi aşa linişte! Atât de linişte încât îmi țiuiau urechile! Nu circula nici o maşină şi puţinii oameni întâlniţi erau şi ei cu câinii la plimbare. Mi-a plăcut aşa de mult că m-am plimbat aproape o oră şi jumătate şi nici nu mi-am dat seama când a trecut timpul!

   M-am întors în casă relaxată, liniştită şi, cel mai important, cu zâmbetul pe buze!

Mofturi la mancare

   Când piticul meu era mai mic mânca orice! Nu avea voie orice pentru că imediat se deranja la  burtică, dar mânca orice.

   Pe la 11 luni am vrut să îi schimbăm mâncarea, până atunci Royal Canin gastrointestinal. Am căutat informații despre mâncarea pentru câini, care-i bună care nu, și ne-am hotărât să încercăm Acana, o mâncare destul de bine cotată. Am căutat să cumpărăm vrac 1-2 kg să vedem dacă îi priește piticului. Totul a fost ok o săptămână-două cât a mâncat numai Acana așa că i-am luat un sac întreg, vre-o 16 kg, fiind mai ieftin și comod așa. Să fi trecut două săptămâni, poate trei, şi piticul a început să strâmbe din nas. La început a refuzat recompensele, până atunci primea ca recompensă aceeași mâncare, apoi a sărit peste o masă şi apogeul a fost să nu mănânce o zi întreagă. În aceeaşi perioadă intrase în călduri o căţeluşă de la locul de joacă şi comportamentul lui s-a schimbat de la primul contact cu ea, am presupus că asta ar fi cauza ... am înlăturat cauza şi piticul nimic! Începuse să facă moale, din ce în ce mai moale, şi am renunţat la Acana, sacul a ajuns la asociaţia "Ajutaţi-l pe Lăbuş". Ne-am întors la Royal. Nu vom şti niciodată de ce a refuzat hrana: pentru că nu îi făcea bine sau doar mofturi.
   Am luat-o de la capăt cu altă hrana, ProPlan cu somon la recomandarea medicului veterinar. Luăm 300g de data asta şi surpriză: Oscar nu e interesat să mănânce, se juca cu bobiţele le căra câte una în sufragerie şi făcea acolo grămadă. În prezenţa altor câini ar fi mâncat şi pietre sau dacă îi dădea altcineva. După căteva zile de însistat a început să mănânce dar numai când era foamea prea mare, la burtă nu îl deranja nu îi făcea probleme. Am renunţat şi am schimbat iar  mâncarea de data asta un ProPlan cu orez şi pui. Asta a plăcut şi nici la burtă nu îi făcea probleme.
   Nu are o lună de când am schimbat mâncarea şi a început să facă iar mofturi: ieri a sărit peste masa de dimineaţă, seara în schimb a mâncat şi azi iar a sărit peste masa de dimineaţă. Mofturile astea în combinaţie cu mâncatul de pe jos mă exasperează! Orice rest găsit pe jos e delicios! Nici măcar maidanezii nu mănâncă covrigii sau pâinea de pe jos! A meu e mai rău decât un maidanez, e un gunoier fenomenal!

   Am luat botniţă! Nu o vrea deloc! Se zbate şi se zvârcoleşte până o scoate. O să mai am o aventură să îl învăţ cu botniţa.