Am rămas fără ouă!

 

Da! Am rămas fără ouă!

   A fost și ziua cea mare! Într-o vineri, la 13.30 ne-am prezentat la cabinet doi bipezi palizi și un patruped ofticat că nu a primit de mâncare dimineață. După cântărire și controlul general am plecat cu inima îndoită: ”Oare o să fie bine piticul meu?” La ora 16.30 m-a sunat medicul veterinar și mi-a spus să vin să îl iau pe Oscar căci s-a trezit și încearcă să evadeze de la chirurgie. Piticul meu era neașteptat de vioi, a mers pe picioarele lui până acasă (4 scări de bloc), chiar repejor, pe 7 cărări ce-i drept... Pe scări îi era greu să urce din cauza gulerului așa că l-am urcat în brațe. Acasă a vrut să se bage sub masă la locul lui dar!!! mare problemă cu gulerul și picioarele de la scaune... am scos toate scaunele de la masă să încapă el. Și-a luat somn imediat ce a ajuns la locul lui. În două ore se simțea suficient de bine încât să urce singur pe pat și canapea.
   Spre seară deja căuta apă și mâncare în castroane dar nu a avut voie până a doua zi dimineață.
   Noaptea a fost de coșmar! Oscar nu își găsea locul, se foia continuu și lovea cu gulerul pereții și mobila, abia am dormit câteva ore. A doua zi l-am scos afară cu guler... vai ce chin a fost... aduna ca într-o pâlnie pământ, frunze; vroia și el să facă un pipi și când încerca să se dea după copac (cine are câine știe la ce mă refer) se oprea cu gulerul în copac și schimba direcția, încerca pe partea cealaltă... și povestea se repeta. L-am lăsat în pace și după mai multe încercări eșuate s-a lăsat păgubaș și s-a pișorcit unde a nimerit. La plimbarea de seară i-am scos gulerul, nu avea cum să tragă de ațe la plimbare, și ce bucuros a fost!
  În casă nu i-am mai pus gulerul, nu a dat semne că ar fi curios de operație plus că eram acasă și îl vedeam permanent. Noaptea, în schimb, i-am pus gulerul și n-am dormit mai deloc: s-a urcat în pat și a încercat să se cocoloșească lângă mine și m-a plesnit cu gulerul ăla de m-a tâmpit!
   Din noaptea următoare nu i-am mai pus gulerul, tresăream la orice mișcare sau zgomot și verificam ce face Oscar și tot am dormit mai mult și mai bine decât în nopțile anterioare.
   La 2 zile după operație am revenit la programul obișnuit de plimbări, am ajuns chiar și pe la școală unde s-a jucat un pic cu Pibs, un boxer cu un an mai mic decât el.
  La 10 zile am revenit la veterinar pentru scoaterea ațelor... nu a vrut sub nici o formă să stea, l-am ținut 3 oameni pe masă. Nu l-a durut deloc dar panicatul meu nu stă cu burta în sus pe masa veterinarului nici pentru o bucată de carne de vită!
  Acum e ca nou piticul meu! Aceeași poftă de joacă, aceleași năzbâtii!

Înainte de sterilizare

  Am pus în balanţă argumentele pro şi cele contra,  am ţinut cont şi de comportamentul lui Oscar sub influenţa căţelelor în călduri şi concluzia a fost să îl sterilizăm. În martie era destul de cald afară dar din cauza vremii ploioase am amânat operaţia, apoi nu am mai avut noi timp, mai târziu am fost un pic plecaţi şi nu am vrut să îl lăsam la pensiune proaspăt operat şi aşa am ajuns în iunie să programăm operaţia. Am fost la veterinar ieri cu prietenii care au un pui de căţel ce nu se simţea prea bine şi am vorbit şi de operaţia lui Oscar. Mă aşteptam să programăm operaţia săptămâna viitoare pe vineri dar, când veterinarul a spus că mai poate opera numai vineri, căci altfel nu mai are când să îi scoată aţele pentru că pleacă în concediu, şi alternativa era să mai amânăm încă o luna operaţia, am hotărât să fie azi ziua cea mare.
   Dimineaţă nu a primit mâncare şi acum Oscar e supărat pe mine că îl ţin flămând. Pe mine încep să mă frământe tot felul de întrebări, întrebări la care răspundeam ferm ieri... La 13.30 trebuie să fim la cabinet. O să fie un weekend greu.

Munca, munca si iar munca

   De pe la sfârșitul lui februarie programul nostru s-a aglomerat foarte mult căci am prins câteva proiecte care ne-au ținut ocupați mult timp. Stresul a urcat la cote maxime după cum era de așteptat, dar eu am reușit, cu ajutorul lui Oscar, să nu o iau razna.

   Am lucrat toată ziua, până foarte târziu, iar Oscar a fost cât se poate de înțelegător. După plimbarea de după-amiază ne întorceam la birou și în timp ce noi ne continuam treaba el... 

    Ne-am bucurat mult când am văzut că Oscar e înțelegător, e adevărat că și programul intens de plimbări a ajutat și faptul că s-a mai potolit de când a împlinit 2 ani.
   E o scumpete de cățel și ne înțelegem mai bine ca niciodată!

Cum am cucerit patul!

  Să vă povestesc cum a ajuns Oscar să fie primit în pat. Gabi a fost operat și a stat acasă în concediu medical aproape 2 săptămâni, în această perioadă Oscar a fost primit în pat în timpul zilei. Când îi schimbam pansamentul lui Gabi venea și Oscar repede și se urca cu lăbuțele pe pat şi după ce era invitat se așeza pe pilotă lângă Gabi. Mai e nevoie să vă spun că prezența lui făcea bine? Gabi mai uita de durere/disconfort un pic și parcă dura mai puțin toată operațiunea schimbării pansamentului.
   Gabi s-a refăcut, și-a reluat activitățile zilnice și Oscar a înțeles că nu are voie în pat decât invitat. A încercat o dată sau de două ori, a fost dat jos și a cam priceput.
   Dimineața îl mai luam în pat dar operațiunea decurgea cam așa: se urca pe jumătate în pat, mă mirosea până mă trezeam și apoi lăsam o mână pe lângă pat, punea o lăbuță în mâna mea și îl ridicam. Patul nu e deloc înalt dar altfel nu vroia să urce. În perioada de convalescență a lui Gabi şi-a luat inima în dinţi şi a urcat singur și mai apoi, când ne trezea dimineața, doar îl invitam în pat.
   În perioada sărbătorilor am dormit până mai târziu și în unele dimineți ne-am trezit cu Oscar în pat. Pentru că exista posibilitatea ca eu să îi fi dat voie în pat, când l-am simțit că s-a trezit, și totuși să nu îmi amintesc, nu l-am certat. Și diminețile în care ne-am trezit cu Oscar în pat s-au înmulțit până a devenit o rutină.
   Oscar s-a dovedit cățel cuminte, când mergem la culcare se duce în culcuşul lui lângă calorifer şi peste noapte se urcă în pat, de obicei la picioare, între noi doi.

A fost ziua mea! Am împlinit 2 ani!

   A fost ziua mea (cu ceva timp în urmă) şi, pentru că stăpânii mei erau plecaţi, am petrecut-o cu mama mea (cea care mă alintă). Şi tare îmi mai place când rămân la mama căci aici îmi fac de cap: fugăresc motanul, mă joc şi fac pozne toată ziua!
   Şi ca să sărbătorim mama a luat coifuri şi nu s-a lăsat până nu le-am purtat, atât eu cât şi motanul:

ca să fiu mai cu moţ mi-a pus şi fundă

Am protestat eu cât am putut şi am făcut în fel şi chip... până mi le-a dat jos.

    Am primit jucării, şi când au venit stăpânii mei mi-au făcut o porţie zdravănă de pilaf cu bucăţele de carne şi bonus un os mare de vită!
   Cam aşa mi-am petrecut ziua! Cică după 2 ani devin mai cuminte... mă mai gândesc... momentan încă mă ghidez după regula "Nici o zi fără o poznă (oricât de mică)!"

Weekend

   De când am cățel nu mai știu ce înseamnă să te prindă ora 9 în pat! Patrupedul meu e matinal în draci, pe la 6.30 începe să se foiască, la 7 cel târziu m-am sculat. Vara e foarte bine căci prindem răcoarea de dimineață dar iarna!!!! e jale! Ca să mai fur măcar 30  de minute de somn îl mai iau în pat. S-a prins golanul cum stă treaba și cum face ochi țup lângă mine, se urcă cu labele din față și mă miroase pe față, în special ochii. E! mai dormi dacă poți când te gâdilă cu mustățile pe la ochi! Și e așa de fericit când îl ridic în pat! Dar așa de fericit că nu se mai mișcă de unde îl așez. Într-o dimineață i-am ignorat gâdileala, căci efectiv îmi era prea somn, și când a văzut că nu reacționez a tot încerca să se întindă lângă mine așa jumătate în pat jumătate pe lângă. Mi s-a părut așa de drăgălaș și mi s-a făcut milă de el și l-am luat în pat. În altă dimineață m-a prins că dormeam mai la margine și când încerca să se întindă lângă mine își punea gâtul pe fața mea... poftim! mai dormi dacă poți!
   Într-un weekend am refuzat să cedez insistențelor lui și eram hotărâtă să nu îl iau în pat dar nici să mă scol! A încercat Oscar toate șmecheriile, eu nu și nu, s-a ofuscat și s-a dus în culcuș. Gata! am zis că am învins! dar de unde,  după 2 minute a luat-o de la capăt. Exasperată, într-un final, îl iau în pat convinsă că în jumătate de oră mă trezește să mergem afară. A trecut jumătate de oră, m-am trezit eu, câinele dormea, a trecut o oră... câinele tot mai dormea... și m-a prins ora 9 în pat. Se trezește Gabi  buimac: ”Cât e ceasul?!? Cum de ești încă în pat la ora asta?!?! Unde e câinele!?!?!?!” și Oscărică a început să dea din coadă bucuros dar nu a ridicat nici capul!
   De atunci, când vreau să dorm până mai târziu, îl iau în pat dimineața și doarme până mă scol eu!
   După 2 ani dorm și eu un pic mai mult în weekend!

Mă cumințesc!

   Luna aceasta eram cât pe ce să uit de deparazitarea externă a lui Oscar. Îmi este foarte comod să îl duc la veterinar pentru această operațiune. Având experiențe plăcute zic eu că o să îi mai treacă frica plus că e o ocazie bună pentru o evaluare generală rapidă.
   Deși îi este frică nu ezită să intre la veterinar, în sala de așteptare e chiar curios dar pe general cuminte. În cabinet în schimb, se instalează frica, începe să se agite, miroase peste tot și cam trage să iasă. De data asta s-a întâmplat ceva diferit: Oscărică s-a agitat un pic, apoi când m-am aplecat să îl ridic pe masă mi-a sărit în brațe. În mod obișnuit se agita foarte tare pe masă dar acum s-a liniștit mult mai repede și chiar a stat cuminte și smerit cât i-a pus veterinarul picăturile și s-a uitat un pic la el. Băiatul meu dă semne de maturizare, sau așa sper eu!