Aniversarea nr. 1

   Da! Astăzi e ziua lui Oscar, împlineşte 1 an. Uitându-mă în urmă parcă mi-e dor de puiul meu mic. A fost greu dar am învăţat lucruri noi, am făcut şi greşeli pe care mai apoi am încercat să le reparăm, am ajuns şi la limita răbdărilor şi ne-am oprit, am tras aer în piept şi am luat-o de la capăt din nou şi din nou până am ajuns aici, acum. Sunt conştientă că voi mai învăţa lucruri noi, ştiu sigur voi ajunge iar la limita răbdărilor dar, dacă înainte aveam dubii dacă voi reuşi sau nu, acum ştiu sigur că voi reuşi să am atitudinea necesară pentru a îmi educa în continuare căţelul bine. Până la urmă acesta e scopul final: Oscar să fie un căţel educat, civilizat, ascultător astfel încât să poată merge cu mine oriunde, oricând.
   Progresul făcut de Oscar e uriaş, e mult mai răbdător şi ascultător! Este loc şi de mai bine, e adevărat, dar până acum e bine! Sunt foarte mândră de piticul meu!

Pensiune pentru ... căţel

   Din momentul în care am decis să avem căţel ne-am gândit la situaţia în care plecăm mai mult timp şi nu putem să îl luam cu noi. Ne-am interesat şi am găsit o pensiune pentru animale. Ne-am luptat mult cu gânduri de genul: ce o să facă acolo toată ziua, o să plangă mult, o să se joace cu el, o să se poarte frumos cu el etc. Prima dată l-am lăsat pe Oscar numai o zi şi noapte, dimineaţa următoare, la prima oră, eram nerăbdători sa ne recuperăm căţelul. Am îndurat cu greu despărţirea de el dar regăsirea a fost şi mai grea, a lătrat la îngrijitoare, ne-a certat tot drumul până acasă, eram aproape siguri că nu am făcut bine că l-am lăsat aşa puţin numai de probă. 
    Apoi a venit luna august când aveam programat să plecăm în concediu. Nu puteam să îl luăm cu noi aşa că am mers din nou la pensiune. De data asta a stat 5 zile, s-a acomodat şi a fost mult mai bine. Când ne-am întors a fost aşa bucuros să ne vadă! acum era prieten cu îngrijitoarea, nu ne-a mai certat deloc, doar a fost bucuros şi ne-a pupat. Îngrijitoarea ne-a povestit că prima noapte a plâns şi ca să îl liniştescă i-a dat drumu din cuşcă şi el a venit imedial la picioarele ei pe pat şi acolo a dormit. În zilele următoare a fost lăsat în ţarc mai mult timp, s-a jucat cu alţi căţei, şi a dormit în cuşca lui fără să mai plângă. Pe lângă faptul că în concediu am stat liniştiţi, relativ, că Oscar este îngrijit, plimbat etc. marele beneficiu, bonus, a fost faptul că acolo a învăţat să facă numai afară. Presupun că stând în cuşca lui până când era timpul să fie scos în ţarc s-a abţinut şi mai apoi casa a asociat-o cu o cuşcă mai mare. Din luna august Oscar nu a mai făcut în casă, am scăpat de mirosul de pipi de câine! De atunci Oscar a mai rămas la pensiune un weekend, nu a fost nimic dramatic, bucuria reîntâlnirii a fost mare și l-am alintat pentru tot timpul cât am lipsit.
   În concluzie pensiunea pentru animale a prins bine!

Oscar și Chanty

Tot mergând pe faleză ne-am făcut prieteni noi, atât oameni cât și câini. Oscar s-a împrietenit în mod deosebit, dacă pot spune așa, cu o cățelușă cam de o vârstă cu el pe care o cheamă Chanty. Trăgeau câte o joacă împreună, se alergau, se trăgeau de fălci, erau foarte simpatici.

Atenție la cabluri

   Deși Oscar a crescut și nu s-a mai ținut de prostii uite că a comis-o destul de rău. Într-o zi aglomerată la birou a trebuit să plecăm din cameră atât eu cât și Gabi și Oscar a rămas singur un pic, 2 - 3 minute poate. Nu mi-am făcut griji pentru el, după cum spuneam s-a cumințit plus că era ocupat cu un os de piele presată. Când am revenit l-am găsit pe Oscar sub masă lătrând la un cablu din care ieșeau scântei! Panică totală!!! Nici nu știam de ce anume să mă îngrijorez mai tare!!! Oscar? cablul? scânteile? L-am trimis pe Oscar la locul lui, nu părea să aibă nimic, și m-am uitat mai bine la cablu. M-am albit la față! Era cablul de alimentare la laptop! A scăpat potăița ca prin urechile acului, a mușcat cablul după transformator, norocul lui că altfel se curenta. M-au trecut toate apele! Îmi venea să îl bat, mă uitam la el și înnebuneam! Ce să îi mai fac acum? Evenimentul a trecut, bine că nu a fost mai grav. Nu a ros cabluri până atunci, nu l-au interesat, și la birou sunt foarte multe cabluri. Acum de ce a ros? Lăsând la o parte că a stricat, un cablu se înlocuiește (am aflat mai târziu prețul "mic"), dar putea să moară! După ce am strâns cablul rupt am văzut că era acolo de la osul de piele presată numai o foaie din tot osul, îndoită în două, și probabil a prins cablul la mijloc când se juca pe acolo. Așa se explică de ce a mușcat cablul! În secunda doi s-a dat o nouă lege: Oscar nu are voie sub masă pentru nimic în lume, din joacă poate agăța alt cablu și nu știu cât noroc mai are cu altă ocazie. Cred că o lună l-am tot bătut la cap că nu e voie sub masă și a priceput într-un final.

Weekend-uri pe faleză

   
   Înainte să îl avem pe Oscar nu prea ieșeam din casă așa doar pentru plimbare, seara ne înfundam într-un bar și cam atât. Vedeam orașul mai mult noaptea sau involuntar ziua când aveam treabă. Acum s-a schimbat situația, în weekend mergem pe faleză, ne plimbăm, ne jucăm cu mingea, exersăm comenzi, învățăm aport (mai mult în joacă), închiriem biciclete și fugărim piticul! Chiar îmi place așa!

Și am descoperit locul de joaca

  Tot plimbându-ne cu Oscar am ajuns mai des pe faleză și am descoperit că e un loc unde se întâlnesc mai mulți oameni cu câinii lor. Ne-a fost un pic teamă să îl lăsăm liber dar am dat un vot de încredere lui Oscar, ținând cont că în casă vine când e chemat și e destul de ascultător și faleza are câțiva kilometri și nu sunt mașini deloc, în cazul în care ar fi fugit aiurea. La prima experiență, când a văzut Oscar atâtea nasuri îndreptate spre el a fugit ca nebunul.

  Când s-a terminat energia, cam după o oră jumătate - deși îl adusesem obosit, a stat și el la mirosit! A venit la noi când l-am chemat, nu chiar la fiecare chemare dar nici nu am fugit după el, a stat cu ceilalți câini. Seara următoare nu a mai fost așa dramatic, a stat la mirosit și a mirosit alți câini, începuse să îmi vină inima la loc că nu am cel mai panicat câine și nu am dat greș atât de tare în creșterea lui.

   Ușor a început să își facă prieteni și a devenit chiar plăcut să mergem acolo seară de seară. Erau mulți puiuți cam de o seamă cu Oscar, era plăcut să îl văd pe pitic alergând și jucându-se cu alți câini.

Plimbare? Hmm...

   E deja ceva timp de când ieșim la plimbare. Am făcut un program astfel încât să îl obosesc cât de cât pe pitic. Oscar nu a mers niciodată așa ca un câine normal, mereu trăgea în toate direcțiile.
   Cred că la o săptămână de când am început să ieșim afară, soțul meu a ieșit cu Oscar la plimbare. După 30 de minute s-a întors un pachet de nervi și s-a jurat că el nu mai scoate câinele afară, mi-a trebuit câine să îl educ. Acum nu știam ce s-a întâmplat. După ce s-a calmat mi-a povestit că plimbarea a fost un coșmar, nu el plimba câinele ci invers, și trăgea în toate părțile și concluzia: pufoșenia a fost un monstru!
   Eu reușeam să îl plimb încărcată cu bunătăți: cașcaval, carne fiartă, biscuiți pentru câini etc. doar așa era atent la mine. În toate buzunarele aveam ceva bun pentru câine. Mai târziu am mai renunțat la bunătăți în schimb am mărit viteza de deplasare, plimbarea la mine era mai mult spre fugă. Trebuie să mai precizez că Oscar purta zgardă. Am văzut eu că nu am succes am zis să încerc și altceva. Am luat ham, am spus de... să vad. Nu știu de ce dar un timp a mers mai bine, mult mai bine. Până la un moment dat când nu a mai mers bine nici cu zgarda nici cu ham. Devenise rebel, răzvrătit și obraznic peste măsură, asta se întâmpla pe la 9-10 luni. Pe general plimbarea nu era prea plăcută, de multe ori mă întorceam acasă epuizată psihic și fizic și tot ce îmi doream era să meargă și câinele meu cum am văzut la alții...

La gratar

   Am făcut noi ce am făcut și am găsit motiv să mergem la un gratar. Vremea era frumoasă, l-am luat pe Oscărică cu noi, am adunat câțiva prieteni și gata!

Am patrulat zona, totul e ok.

  

  A avut timp toată ziulică să se plimbe pe acolo, toată lumea s-a jucat cu el, a fost în centrul atenție. Pentru biscuiți s-a lăudat cu ce știe să facă: șezi, culcat, dă lăbuța.

Miroase bine pe aici pe la voi! Nu ați scăpat nimic?

    A fost cățel cuminte și nu a cerșit la masă, lucru de care suntem foarte mândri! A așteptat cuminte să terminăm de mâncat și apoi și-a primit și el porția.

M-am ales numai cu paharele...

Să nu îndrăznești să îl ceri, m-am luptat pentru el.

    S-a dovedit și foarte folositor, a adunat paharele de plastic luate de vânt.

Primul drum la țară!

   Uite că am căpătat destulă încredere în Oscar pentru a putea pleca la drum lung cu el. Destinația: părinții mei aflați la 180 km distanță adică 3 ore de mers cu mașina. Dimineața ne-am plimbat mai mult ca de obicei și apoi am plecat!

   Am avut proasta inspirație să o luăm pe drumul, un pic mai scurt dar și un pic mai rău, pe care mergeam în mod obișnuit. S-a cam plictisit Oscar pe drum și a început să chițăie. Ca să îi fac această experiență plăcută i-am mai dat câte o bobiță de mâncare. Proastă decizie! Deodată, fără nici cel mai mic semnal de alarmă, Oscar a vomitat toate bobițele, a vomitat pe mine, parțial pe banchetă și pe portieră un pic. Noroc că era un prosop pe banchetă și am oprit imediat și am curățat. Învățătura: nu hrăni câinele înainte de un drum mai lung! Am băgat la cap după ce am pățit-o.

   La țară i-a priit piticului, a stat liber în curte, nu a fost deranjat de nimeni, a cercetat peste tot. Mai pe la prânz am fost cu mama în grădină să îmi arate ce a pus în primăvara asta și l-am luat și pe Oscar. A început să alerge, a dat două ture și apoi a venit la noi. Mama îmi arăta "Uite aici am pus ..." și Oscar, ca niciodată, exact acolo călca! Nici la comandă nu e așa precis, să calce fix într-un loc anume. I-a nenorocit așa câteva plăntuțe ce abia au scos capul din pământ, mama a renunțat rapid, din fericire, la a îmi mai arăta altceva și ne-am întors.
   Așa a făcut Oscar "bună impresie" la prima întâlnire cu ai mei părinți. Seara măcar a fost frânt de oboseală și a adormit repede.

   Din păcate a mâncat tot felul de bețe și s-a deranjat la stomac și peste noapte s-a trezit și a făcut de toate, caca moale de tot, pe covor în dormitor. Culmea e că după ce a comis-o m-a trezit! Somnoroasă, crezând că vrea afară, am sărit repede din pat și m-am dus la ușă să îl las afară când surpriză ... am călcat în ceva ... ghici ce? Am strâns înjurând printre dinți, l-am lăsat afară, dacă mai are ceva de făcut, și înapoi la culcare. În prima vizită la mama Oscar a comis-o de două ori! Deja mă gândeam cu groază la următoarea vizită! 
   Pe drum înapoi a fost cuminte tare, chiar a adormit un pic. Când am ajuns acasă a părut tare bucuros, s-a urcat pe canapea și somn!

La curte

   Pentru că s-a mai încălzit un pic, am fost cu Oscar la curte. Am descoperit cum să obosim piticul, dar obosit bine! Trăgeam o porție bună de joacă, el obosea bine și noi împreună cu el.

   Ne plăcea mult să mergem acolo, peisajul era superb, nu era nimic periculos pentru Oscar, nu avea unde să fugă de nebun. Ce mai, era locul perfect! 





   Dar, pentru că totdeauna e un dar, era cam departe, pierdeam pe drum cam 40min chiar și o oră, în funcție de trafic. Pentru piticul nostru am făcut și acest sacrificiu, și ceva timp am mers acolo. Eram în continuare în căutarea unui loc, undeva mai aproape, unde sa mergem zi de zi.

Pipi şi caca afară? să fim serioşi!

   Oscărică mergea la plimbare în fiecare zi, de mai multe ori pe zi. Deşi îmi dădeam toată silinţa să îl scot afară cam pe când ar fi trebuit el să facă ceva, nu vroia şi gata. Şi îl plimbam, poate poate, şi ne mai jucam un pic, şi uite boschetul, uite copăcelul şi el nimic. Şi mă întorceam casă şi el fuguţa la baie. Mă  săturasem de mirosul de pipi, dimineaţa era periculos să mergi la baie mai somnoros, eventual şi fără papuci, nu se ştia în ce ai norcul să calci. La birou aveam un stres constant, dacă merge vre-un client la baie şi eu nu am apucat să strâng după Oscar! Mă mai consolam eu cu gândul că face numai la baie, indiferent unde îl duc, la birou, la socri sau chiar în vizită la prieteni, dar eram conştientă cu nu e de ajuns.
   Dimineața la 4 eram singura nebună afară, cu câinele! Ușor, ușor a început să facă pipi afară! Era un pas mare pentru mine!
   Cu caca a fost mai greu. Dura foarte mult până decidea el că e un loc demn de caca lui și dacă apărea vre-o pisică sau o vrăbiuță, ceva, orice, gata! uita ce trebuie să facă și o luam de la capăt! În timp s-a învățat să facă afară și dacă îl scoteam la timp scăpam de caca în casă! Pipi, în schimb, făcea și afară și în casă. Nu vroia să se abțină și când parcă îi venea se ducea repede la baie.

   Timp nu aveam să stau cu el să îl scot afară la fiecare pipi, era vina mea că nu făcea doar afară, mă resemnasem că nu o să reușesc la capitolul ăsta...

Ieșim la plimbare

Nu cred ca vreau sa merg pe acolo.

   Ura! Ieșim afară! Nici nu vă închipuiți ce bucurie era pe capul nostru! În sfârșit puteam să consumăm energia lui Oscar! Sau cel puțin așa am crezut...

Acolo e ceva ce merita cercetat ... mai de aproape

   Oscar era încântat de tot ce e afară mai puțin de alți câini, era terorizat când un alt câine vroia să se apropie. Nu s-a speriat de zgomotele de la mașini, de oameni, copii sau ce a mai întâlnit afară.
   În weekend a fost frumos afară și am fost până pe faleză. A fost prima experiență a lui Oscar de mers cu mașina. Nu i-a fost rău dar nici nu i-a plăcut, ne-a ”certat” tot drumul, pe faleză în schimb  a părut să îi placă. Tot timpul a fost în lesă, nici nu am conceput să îl lăsăm liber. În casă ne asculta dar nu tot timpul și la câte mirosuri, noi pentru el, sunt afară ne-am temut că o să ia vre-o urmă și pa!

Aflam mai tarziu la ce esti tu bun

   Afară era ca un magnet de oameni, nimeni nu îi rezista! "Ce drăguț!" "Ce urechi mari are!" Efectiv nu scăpa nimeni, și Oscar nu scăpa nici o ocazie pentru a mai primi un pic de atenție! De copii nici nu mai zic, dacă adulții nu rezistau tentației de a îl mângâia... îți închipui copii! Aș fi preferat să nu i se acorde atâta atenție dar cum auzea un "uiteee cuțu" era extaziat și trăgea la sursă.
   Cu bune cu rele eram cât de cât mulțumită că îi mai consumam din energie.

La birou

Uite-mă aici!

   Se hotărâse treaba: Oscar merge la birou! La birou, ca la orice birou, multe cabluri pe jos, foi, pixuri, creioane, capse și agrafe de hârtii peste tot. Mă panicam numai la gândul că ”aspiratorul„ meu o să treacă pe acolo și cine știe ce înghite, sau dacă roade cablurile! Sau dacă distruge foi importante, acte!!! A fost crunt în primele săptămâni.

Care pleacă? Nu pleca!

   Oscar era plin de energie, cerceta tot, mereu trebuia să fim cu ochii pe el și culmea, și el era mereu cu ochii pe noi. Dacă unul din noi pleca din cameră urla ca din gură de șarpe! Nu conta că mai e unul din noi, trebuia să fim amândoi! 

Ce faci tu aici? Pot să te ajut cu ceva?

   Toată lumea care trecea pe la birou vroia să vadă cățelul și nu toată lumea era pe aceeași lungime de undă cu noi, le explicam să nu îi dea atenție când intră în cameră, să nu îi permită să sară pe ei cu lăbuțele, etc și ei făceau exact ... pe dos. Toate se spărgeau în capul lui Oscar că pe el îl certam să nu mai facă dar ce vină avea el că era încurajat de pe partea cealaltă.

Eşti sigur că nu te pot ajuta? Găuresc o foaie, o fac mică? Nimic?

    Eu eram frustrată și stresată, Gabi era constant nemulțumit, amândoi ne simțeam depășiți de situație. 

Gata! Stau cuminte!

Stă singur acasa ... sau nu!

   

   Rutina de dimineață acasă: aranjat webcam-ul, dat cu spray antiros, echipat și plecat la muncă; la birou: pornit calculator și boxe și verificat ce face Oscar apoi program normal de lucru. De acasă la birou ajung foarte repede. Lucrând cu socrul meu, când verificam ce face Oscar îl auzea plângând după noi și așa i se făcea milă de el of! A tot insistat să nu îl mai lăsăm singur ci să îl aducem la birou. Eu o țineam pe a mea: că e mai bine să se învețe să stea singur acasă, pentru orice situație în care trebuie să plec câinele rămâne acasă liniștit. Socrii mei nu și nu, că ”e mititel„, ”și sărăcuțul suferă„, ”și plânge mititelul„. Și se punea problema că atunci când plec în oraș cu prietenii sau la cumpărături ce fac? cine stă cu câinele? În cazul în care nu se învață să stea singur nu mai putem pleca nicăieri amândoi și eu nu asta am vrut, cum toți ceilalți oameni care au câine pot să îi lase acasă câteva ore așa vroiam și eu! S-a găsit soluția și pentru asta: lăsăm la ei câinele când plecăm noi. Așa a ajuns Oscar să meargă la birou cu noi, zi de zi!

    
   Să nu crezi că nu îmi făcea plăcere să fie cu mine, ba din contra, dar totuși cred că era mai bine să învețe să stea singur. 

Chef de joacă vs. vecini

    Oscar a mai crescut un pic. Acum are voie în bucătărie (până acum ne temeam că va intra sub mobilă şi nu vom mai reuşi să îl scoatem) şi chiar şi în dormitor ocazional. În dormitor erau covoare pe jos şi ne temeam să nu facă pipi pe ele. Şi-a format programul de pipi şi caca şi de cele mai multe ori face la baie direct pe gresie. I-am cumpărat şi chestie din aia de pus pe jos pe care să-şi facă nevoile dar nu i-a plăcut, a rupt-o în bucăţi mici. Încă nu avem voie să mergem afară pentru că mai avem de făcut vaccin. Cheful de joacă al piticului a crescut exponenţial, la fel şi energia. Nu prea mai ştim cum să ne jucăm cu el ca să îi consumăm energia. Fugăreşte o minge prin sufragerie ceva timp, se plictiseşte dar tot nu e obosit. Obosim noi înaintea lui.

   I-am luat o broscă de cauciuc care îi place teribil. A trebuit sa scoatem chiţăitorile de la toate jucăriile, ne-a disperat! Şi-a făcut un obicei să se joace pe picioarele noastre şi nu ar fi asta o problemă dar mai greşeşte direcţia uneori şi se aruncă să apuce jucăria, de parcă ar fugi undeva, şi apucă din greşeală şi degetele!

Uşor uşor am mutat joaca în bucătărie pentru că vecinii noştri de sub noi sunt deranjaţi de "gălăgia infernală" făcută de Oscar, care acum are maxim 5kg! După mai multe încercări de a ne înţelege cu vecinii, cu vorba bună, argumente logice până la certuri, scandaluri, vorbe urâte şi ameninţări, am ajuns la concluzia că nu se poate ajunge la nici un fel de înţelegere cu ei, sunt de-a dreptul imposibili! Ei o ţineau pe a lor una şi bună că nu am voie să ţin câine până când s-au dus la asociaţie şi la poliţie şi au primit acelaşi răspuns: dacă vreau să ţin câine e treaba mea numai să fie vaccinat şi deparazitat. Noi am renunţat la e ne mai certa cu ei, ne enervam inutil, am început să îi ignorăm complet şi după un timp s-au potolit.

     Eram din ce în ce mai nerăbdători să îl scoatem afară pe Oscar. În casă era tot mai greu să îl obosim. Nu îi lăsam toate jucăriile la discreţie, i le dădeam pe rând ca să nu se plicitsească de ele. După două ore de joacă încă mai avea energie! Epuizasem toate ideile de jocuri!

   Mă simţeam depăşită de situaţie.

Mărunțișuri care te cuceresc!

  Cu bune și cu rele Oscar ne-a cucerit cu lucruri mărunte: bucuria de a ne vedea - era aceeași indiferent că am lipsit 5 minute sau 1 oră, dorința de a fi mereu lângă noi - chiar dacă în urmă cu câteva minute a fost certat. Am auzit despre bucuria câinilor de a-și revedea stăpânii dar până la mogâldeața asta mică nu am știut ce minunat e să fii întâmpinat cu așa o energie și bucurie! Pentru ei chiar nu contează că ai avut o zi teribil de prostă sau că te stresezi de una de alta, tot ce e important pentru ei esti ... TU. Întreaga lor lume ești tu. Citisem pe undeva că un câine e o parte din viața ta pe când tu ești toată viața lui. Nimic mai adevărat!

Oscărică ne întâmpină bucuros când ajungem acasă, plânge când trebuie să stea fără noi și, în plus, seara avem deja un întreg ritual de noapte bună. Înainte de a se culca ia persoana de lângă el și îi trage câte un lins de câteva minute. Eu îi spun pupăceală! Am reușit într-o seară să îl filmez, așa ne cucerește Oscar zi de zi, cu pupăceală! și ne mituiește să uităm poznele făcute!