joi, 17 noiembrie 2011

Atenție la cabluri

   Deși Oscar a crescut și nu s-a mai ținut de prostii uite că a comis-o destul de rău. Într-o zi aglomerată la birou a trebuit să plecăm din cameră atât eu cât și Gabi și Oscar a rămas singur un pic, 2 - 3 minute poate. Nu mi-am făcut griji pentru el, după cum spuneam s-a cumințit plus că era ocupat cu un os de piele presată. Când am revenit l-am găsit pe Oscar sub masă lătrând la un cablu din care ieșeau scântei! Panică totală!!! Nici nu știam de ce anume să mă îngrijorez mai tare!!! Oscar? cablul? scânteile? L-am trimis pe Oscar la locul lui, nu părea să aibă nimic, și m-am uitat mai bine la cablu. M-am albit la față! Era cablul de alimentare la laptop! A scăpat potăița ca prin urechile acului, a mușcat cablul după transformator, norocul lui că altfel se curenta. M-au trecut toate apele! Îmi venea să îl bat, mă uitam la el și înnebuneam! Ce să îi mai fac acum? Evenimentul a trecut, bine că nu a fost mai grav. Nu a ros cabluri până atunci, nu l-au interesat, și la birou sunt foarte multe cabluri. Acum de ce a ros? Lăsând la o parte că a stricat, un cablu se înlocuiește (am aflat mai târziu prețul "mic"), dar putea să moară! După ce am strâns cablul rupt am văzut că era acolo de la osul de piele presată numai o foaie din tot osul, îndoită în două, și probabil a prins cablul la mijloc când se juca pe acolo. Așa se explică de ce a mușcat cablul! În secunda doi s-a dat o nouă lege: Oscar nu are voie sub masă pentru nimic în lume, din joacă poate agăța alt cablu și nu știu cât noroc mai are cu altă ocazie. Cred că o lună l-am tot bătut la cap că nu e voie sub masă și a priceput într-un final.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu