Mâncatul de pe jos

   O problemă mare pe care o are Oscar e că mănâncă de pe jos. La capitolul acesta nu am progresat ci am avut oscilații între aproape acceptabil și foarte rău.
   Orice gunoi de pe jos e așa de bun pentru Oscar încât nu îi rezistă, iar când eu îi dau mâncare foarte bună strâmbă din nas. Și e așa un pofticios! Dacă vede pe stradă un om că duce ceva la gură nu îl mai scapă din priviri și încep să îi curgă balele! Când era mai mic lumea rupea din ce avea de mâncare și îi arunca lui, deși eu spuneam clar, chiar răspicat, că nu are voie! Am auzit și destule comentarii de genul: ”sărăcuțul, îl ține flămând!” sau ”vezi! nu îi dă de mâncare, uite ce se întinde să ia covrigul”.
   Aproape acceptabil e atunci când o corecție din lesă e suficient ca el să renunțe la idee sau dacă totuși ia, la comandă lasă ce are în gură. Foarte rău e atunci când fură și nu vrea să lase deloc, își încleștează fălcile și se face una cu pământul. Și reușesc să îi scot din gură, și îi spun că nu are voie iar el lasă capul în pământ și se uită cu jind la bucata de covrig... 
   În ciuda eforturilor mele nu se văd rezultate așa că i-am pus gând rău piticului și îi iau botniță! Zgardă de forță are, îi pun și botniță, să vezi tu atunci cum o să se dea lumea din fața mea cu așa un fioros în lesă!

Zgardă de forță

   Ușor se apropia toamna și eu tot nu reușisem să îl învăț pe Oscar să meargă la pas. Eram extrem de dezamăgită de mine. Oscar mergea cât de cât bine numai dimineața, când erau mai puțini câini și oameni, dar în restul zilei era imposibil de stăpânit. Ajunsese să se împingă în picioarele din spate, își lăsa toată greutatea în zgardă și cu piciorele din față nici nu mai atingea  pământul. Când cobora din mașină își făcea vânt și mă trăgea după el, țâșnea instant când vedea orice, alt câine, pisică, orice. Eu eram disperată și el era un monstru!
   Am mers la un petshop și am luat o zgardă cu țepi pe măsura lui. Acasă i-am pus-o un pic să vad cu reacționează la ea. Când am ieșit afară a avut o surpriză! Prima dată a scheunat, apoi a încercat încă o dată să își facă vânt. A fost tare dezamăgit că nu îi mai merge faza cu trasul în lesă. Ușor, ușor a învățat să meargă frumos și eu am învățat ce atitudine să am, mereu, și cum să îl corectez din lesă. La început am ezitat, mai apoi am văzut de câtă forță e nevoie astfel încât să nu îl rănesc. Cu atitudinea a fost mai greu pentru că uneori pur și simplu era o zi proastă și indiferent de cât mă străduiam nu reușeam să fiu calmă. Cu recompense și corecții din lesă am reușit, în timp, să îl fac să nu mai fie așa interesat de orice câine care îi iese în cale sau oameni, pisici, pungi, frunze etc. Plimbările deveniseră o plăcere, acum vroiam eu să ma plimb cât mai mult, dimineața cel puțin jumătate de oră ne plimbam, el mergând frumos lângă mine fără sa stea numai cu nasul pe jos, fără să tragă la fiecare copac sau alte chestii. Într-o dimineața, la plimbarea obișnuită, mi-a atras atenția ceva în vitrina unui magazin, m-am dus și m-am oprit să mă uit. Printre altele văd o reflexie în vitrină: eu și Oscar lângă mine, în șezi, se uita și el în vitrină. Nici nu îți închipui ce sentiment de bucurie m-a încercat! Am zâmbit toată plimbarea, eram așa mandră de mine și de Oscar! În sfârșit, după câteva luni, se vedeau rezultate!
   Acum abia aștept plimbarea de dimineață, mă liniștește, mă binedispune și pe Oscar îl obosește. Singurul neajuns e că nu prea am unde să ma plimb mai mult, sunt limitată de două zone cu foarte foarte mulți maidanezi, așa că mă cam învârt în cerc. De ziua mea am primit cadou pedometru (tare mult mi l-am dorit) și acum știu și cât parcurgem în fiecare dimineață, undeva între 1,3km - 1,8km. Sunt mândră tare de mine și de piticul meu!

Un film şi o amintire

    Din pură întâmplare am văzut câteva secvenţe dintr-un film cu un câine poznaş tare! Aseară am văzut tot filmul, intitulat Marley & Me. Cam de pe la jumătatea filmului am început să plâng şi la final boceam teribil. Nu îţi închipui că era un film trist, ba din contră, a fost o comedie drăguţă despre un câine teribil de energic şi obraznic şi stricător. Pentru cineva care nu are câine poate nu e cine ştie ce, un alt film cu un câine, dar mie mi-a plăcut. Plâng şi la desene animate deci îţi închipui ce fel plângeam când a murit câinele.
    Revenind la poveştile mele, la ceva timp de când am mers peste Dunăre, am observat că piticul meu e cuminte, mult mai cuminte, prea cuminte. M-am gândit imediat că e bolnav dar nu dădea nici un semn cum că îl doare ceva, la plimbare era la fel de energic, la joacă seara alerga şi se zbenguia ca de obicei, numai în casă era de o cuminţenie ieşită din comun. Cred că la câteva zile am sesizat că după ce stă mai mult culcat, când se ridică şchiopătează. Prima dată am spus că poate a amorţit, a doua oară am fost mai atentă la el şi a părut sa îi treacă după câţiva paşi. Într-o seară l-am luat la verificat: am masat picioarele pe rând, nu îl durea nimic, spatele - nimic, l-am culcat pe o parte - nimic dar când l-am rostogolit pe partea cealaltă ... tragedie! a ţipat cât l-au ţinut plămânii şi nici pe o parte măcar nu a vrut să mai stea. A doua zi, dis de dimineaţă eram la veterinar! După consult, concluzia a fost ca a făcut un fel de întindere de ligament la şina spinării. Dar cum? Unde? Mai apoi ne-a picat fisa! Seara  Oscar se juca în mod deosebit cu Chanty şi Blackie, amândouă mai mari ca talie decât el şi obişnuiau să se fugărească ca mai apoi să se ia la trântă. La o joacă din asta nebună credem noi că s-a lovit Oscar la spate, sau s-a răsucit brusc şi s-a ales cu "buba".
   Tratamentul a fost relativ uşor, pastile antiinflamatoare, mai greu a fost să îl facem să nu îşi solicite spatele o săptămână, căci a doua zi era ca nou, nici urmă de durere, şi avea iar chef să sară, să alerge.
   După ce şi-a revenit Oscar am observat lucruri care trebuiau să îmi dea de gândit, lucruri care îmi confirmau că al meu căţel nu se simte bine. În primul rând Oscar nu s-a mai întins, deloc, el obişnuia să se întindă cât e el de lung, noi îi spuneam că face "broasca"; în fiecare seară mergea frumos lângă canapea, se rostogolea pe spate, împingea repede cu picioarele în pernele (şezut) de la canapea şi se deplasa aşa cât e canapeaua de lungă, dădea aşa vre-o două ture cel puţin, lucru care iar nu s-a mai întâmplat. Aşa de tare mi-a părut rău că nu am observat, m-am simţit vinovată că a suferit, căci îl durea când stătea cuminte, o săptămână până ne-am dat seama că piticul nu e bine.

Peste Dunăre cu cortul

     La o săptămână de când ne-am întors din concediu am fost invitați să mergem peste Dunăre, cu cortul, de alți stăpâni de căței cu care ne vedeam des. Nu aveam cort la momentul respectiv dar după ce am testat mașina, dacă e loc - pentru doi adulți și un câine - în spate după ce scoatem bancheta, ne-am hotărât: mergem!
  Aventura a început în momentul în care ne-am urcat pe bac, Oscar era curios tare, îi fâlfâiau urechile în vânt!

   Pentru că nu am reușit să ne sincronizăm să trecem cu acelși bac toți l-am plimbat un pic pe Oscar în așteptarea celorlalți participanți la aventură.

   După ce ne-am adunat toți am plecat în căutarea unui loc de campare. Am găsit locul perfect, numai noi la marginea unei pădurici pe malul Dunării.

De la stânga la dreapta: Amur, Scooby, Chanty şi Gabi stăpâna lui Amur

   Imediat ce s-au văzut liberi, protagoniștii canini ai acestei aventuri, au început nebuneala: fugăreală, cercetat tot în jur, marcarea teritoriului. Oamenii și-au văzut de distracția lor, câinii s-au bucurat de libertate. Am împărțit mâncarea cu cățeii, niște pofticioși, care mai de care mai cerșetor.

   Am făcut și o baie, așa de sfârșit de vară. Chanty și Amur au intrat și ei în apă, Oscar nu se apropie de apă. Mai apoi a venit și Scooby să  supravhegheze.

   A fost o ieşire grozavă, ne-am simţit foarte bine, căţeii şi mai bine!

gunoierul meu

La joacă cu Chanty

Amur - din colecția "Ce bine îmi stă pe locul tău"

Scooby - "Vin și eu lângă tine să mă alinți"

"Ce îmi mai place la mângâiat"

Amur - din colecția "Ce bine îmi stă pe locul tău"

Prea obosit să mai facă altceva

Chanty - cea mai ascultătoare dintre toți

Amur - "Vreau acasă"

Aniversarea nr. 1

   Da! Astăzi e ziua lui Oscar, împlineşte 1 an. Uitându-mă în urmă parcă mi-e dor de puiul meu mic. A fost greu dar am învăţat lucruri noi, am făcut şi greşeli pe care mai apoi am încercat să le reparăm, am ajuns şi la limita răbdărilor şi ne-am oprit, am tras aer în piept şi am luat-o de la capăt din nou şi din nou până am ajuns aici, acum. Sunt conştientă că voi mai învăţa lucruri noi, ştiu sigur voi ajunge iar la limita răbdărilor dar, dacă înainte aveam dubii dacă voi reuşi sau nu, acum ştiu sigur că voi reuşi să am atitudinea necesară pentru a îmi educa în continuare căţelul bine. Până la urmă acesta e scopul final: Oscar să fie un căţel educat, civilizat, ascultător astfel încât să poată merge cu mine oriunde, oricând.
   Progresul făcut de Oscar e uriaş, e mult mai răbdător şi ascultător! Este loc şi de mai bine, e adevărat, dar până acum e bine! Sunt foarte mândră de piticul meu!

Pensiune pentru ... căţel

   Din momentul în care am decis să avem căţel ne-am gândit la situaţia în care plecăm mai mult timp şi nu putem să îl luam cu noi. Ne-am interesat şi am găsit o pensiune pentru animale. Ne-am luptat mult cu gânduri de genul: ce o să facă acolo toată ziua, o să plangă mult, o să se joace cu el, o să se poarte frumos cu el etc. Prima dată l-am lăsat pe Oscar numai o zi şi noapte, dimineaţa următoare, la prima oră, eram nerăbdători sa ne recuperăm căţelul. Am îndurat cu greu despărţirea de el dar regăsirea a fost şi mai grea, a lătrat la îngrijitoare, ne-a certat tot drumul până acasă, eram aproape siguri că nu am făcut bine că l-am lăsat aşa puţin numai de probă. 
    Apoi a venit luna august când aveam programat să plecăm în concediu. Nu puteam să îl luăm cu noi aşa că am mers din nou la pensiune. De data asta a stat 5 zile, s-a acomodat şi a fost mult mai bine. Când ne-am întors a fost aşa bucuros să ne vadă! acum era prieten cu îngrijitoarea, nu ne-a mai certat deloc, doar a fost bucuros şi ne-a pupat. Îngrijitoarea ne-a povestit că prima noapte a plâns şi ca să îl liniştescă i-a dat drumu din cuşcă şi el a venit imedial la picioarele ei pe pat şi acolo a dormit. În zilele următoare a fost lăsat în ţarc mai mult timp, s-a jucat cu alţi căţei, şi a dormit în cuşca lui fără să mai plângă. Pe lângă faptul că în concediu am stat liniştiţi, relativ, că Oscar este îngrijit, plimbat etc. marele beneficiu, bonus, a fost faptul că acolo a învăţat să facă numai afară. Presupun că stând în cuşca lui până când era timpul să fie scos în ţarc s-a abţinut şi mai apoi casa a asociat-o cu o cuşcă mai mare. Din luna august Oscar nu a mai făcut în casă, am scăpat de mirosul de pipi de câine! De atunci Oscar a mai rămas la pensiune un weekend, nu a fost nimic dramatic, bucuria reîntâlnirii a fost mare și l-am alintat pentru tot timpul cât am lipsit.
   În concluzie pensiunea pentru animale a prins bine!

Oscar și Chanty

Tot mergând pe faleză ne-am făcut prieteni noi, atât oameni cât și câini. Oscar s-a împrietenit în mod deosebit, dacă pot spune așa, cu o cățelușă cam de o vârstă cu el pe care o cheamă Chanty. Trăgeau câte o joacă împreună, se alergau, se trăgeau de fălci, erau foarte simpatici.

Atenție la cabluri

   Deși Oscar a crescut și nu s-a mai ținut de prostii uite că a comis-o destul de rău. Într-o zi aglomerată la birou a trebuit să plecăm din cameră atât eu cât și Gabi și Oscar a rămas singur un pic, 2 - 3 minute poate. Nu mi-am făcut griji pentru el, după cum spuneam s-a cumințit plus că era ocupat cu un os de piele presată. Când am revenit l-am găsit pe Oscar sub masă lătrând la un cablu din care ieșeau scântei! Panică totală!!! Nici nu știam de ce anume să mă îngrijorez mai tare!!! Oscar? cablul? scânteile? L-am trimis pe Oscar la locul lui, nu părea să aibă nimic, și m-am uitat mai bine la cablu. M-am albit la față! Era cablul de alimentare la laptop! A scăpat potăița ca prin urechile acului, a mușcat cablul după transformator, norocul lui că altfel se curenta. M-au trecut toate apele! Îmi venea să îl bat, mă uitam la el și înnebuneam! Ce să îi mai fac acum? Evenimentul a trecut, bine că nu a fost mai grav. Nu a ros cabluri până atunci, nu l-au interesat, și la birou sunt foarte multe cabluri. Acum de ce a ros? Lăsând la o parte că a stricat, un cablu se înlocuiește (am aflat mai târziu prețul "mic"), dar putea să moară! După ce am strâns cablul rupt am văzut că era acolo de la osul de piele presată numai o foaie din tot osul, îndoită în două, și probabil a prins cablul la mijloc când se juca pe acolo. Așa se explică de ce a mușcat cablul! În secunda doi s-a dat o nouă lege: Oscar nu are voie sub masă pentru nimic în lume, din joacă poate agăța alt cablu și nu știu cât noroc mai are cu altă ocazie. Cred că o lună l-am tot bătut la cap că nu e voie sub masă și a priceput într-un final.

Weekend-uri pe faleză

   
   Înainte să îl avem pe Oscar nu prea ieșeam din casă așa doar pentru plimbare, seara ne înfundam într-un bar și cam atât. Vedeam orașul mai mult noaptea sau involuntar ziua când aveam treabă. Acum s-a schimbat situația, în weekend mergem pe faleză, ne plimbăm, ne jucăm cu mingea, exersăm comenzi, învățăm aport (mai mult în joacă), închiriem biciclete și fugărim piticul! Chiar îmi place așa!

Și am descoperit locul de joaca

  Tot plimbându-ne cu Oscar am ajuns mai des pe faleză și am descoperit că e un loc unde se întâlnesc mai mulți oameni cu câinii lor. Ne-a fost un pic teamă să îl lăsăm liber dar am dat un vot de încredere lui Oscar, ținând cont că în casă vine când e chemat și e destul de ascultător și faleza are câțiva kilometri și nu sunt mașini deloc, în cazul în care ar fi fugit aiurea. La prima experiență, când a văzut Oscar atâtea nasuri îndreptate spre el a fugit ca nebunul.

  Când s-a terminat energia, cam după o oră jumătate - deși îl adusesem obosit, a stat și el la mirosit! A venit la noi când l-am chemat, nu chiar la fiecare chemare dar nici nu am fugit după el, a stat cu ceilalți câini. Seara următoare nu a mai fost așa dramatic, a stat la mirosit și a mirosit alți câini, începuse să îmi vină inima la loc că nu am cel mai panicat câine și nu am dat greș atât de tare în creșterea lui.

   Ușor a început să își facă prieteni și a devenit chiar plăcut să mergem acolo seară de seară. Erau mulți puiuți cam de o seamă cu Oscar, era plăcut să îl văd pe pitic alergând și jucându-se cu alți câini.

Plimbare? Hmm...

   E deja ceva timp de când ieșim la plimbare. Am făcut un program astfel încât să îl obosesc cât de cât pe pitic. Oscar nu a mers niciodată așa ca un câine normal, mereu trăgea în toate direcțiile.
   Cred că la o săptămână de când am început să ieșim afară, soțul meu a ieșit cu Oscar la plimbare. După 30 de minute s-a întors un pachet de nervi și s-a jurat că el nu mai scoate câinele afară, mi-a trebuit câine să îl educ. Acum nu știam ce s-a întâmplat. După ce s-a calmat mi-a povestit că plimbarea a fost un coșmar, nu el plimba câinele ci invers, și trăgea în toate părțile și concluzia: pufoșenia a fost un monstru!
   Eu reușeam să îl plimb încărcată cu bunătăți: cașcaval, carne fiartă, biscuiți pentru câini etc. doar așa era atent la mine. În toate buzunarele aveam ceva bun pentru câine. Mai târziu am mai renunțat la bunătăți în schimb am mărit viteza de deplasare, plimbarea la mine era mai mult spre fugă. Trebuie să mai precizez că Oscar purta zgardă. Am văzut eu că nu am succes am zis să încerc și altceva. Am luat ham, am spus de... să vad. Nu știu de ce dar un timp a mers mai bine, mult mai bine. Până la un moment dat când nu a mai mers bine nici cu zgarda nici cu ham. Devenise rebel, răzvrătit și obraznic peste măsură, asta se întâmpla pe la 9-10 luni. Pe general plimbarea nu era prea plăcută, de multe ori mă întorceam acasă epuizată psihic și fizic și tot ce îmi doream era să meargă și câinele meu cum am văzut la alții...

La gratar

   Am făcut noi ce am făcut și am găsit motiv să mergem la un gratar. Vremea era frumoasă, l-am luat pe Oscărică cu noi, am adunat câțiva prieteni și gata!

Am patrulat zona, totul e ok.

  

  A avut timp toată ziulică să se plimbe pe acolo, toată lumea s-a jucat cu el, a fost în centrul atenție. Pentru biscuiți s-a lăudat cu ce știe să facă: șezi, culcat, dă lăbuța.

Miroase bine pe aici pe la voi! Nu ați scăpat nimic?

    A fost cățel cuminte și nu a cerșit la masă, lucru de care suntem foarte mândri! A așteptat cuminte să terminăm de mâncat și apoi și-a primit și el porția.

M-am ales numai cu paharele...

Să nu îndrăznești să îl ceri, m-am luptat pentru el.

    S-a dovedit și foarte folositor, a adunat paharele de plastic luate de vânt.

Primul drum la țară!

   Uite că am căpătat destulă încredere în Oscar pentru a putea pleca la drum lung cu el. Destinația: părinții mei aflați la 180 km distanță adică 3 ore de mers cu mașina. Dimineața ne-am plimbat mai mult ca de obicei și apoi am plecat!

   Am avut proasta inspirație să o luăm pe drumul, un pic mai scurt dar și un pic mai rău, pe care mergeam în mod obișnuit. S-a cam plictisit Oscar pe drum și a început să chițăie. Ca să îi fac această experiență plăcută i-am mai dat câte o bobiță de mâncare. Proastă decizie! Deodată, fără nici cel mai mic semnal de alarmă, Oscar a vomitat toate bobițele, a vomitat pe mine, parțial pe banchetă și pe portieră un pic. Noroc că era un prosop pe banchetă și am oprit imediat și am curățat. Învățătura: nu hrăni câinele înainte de un drum mai lung! Am băgat la cap după ce am pățit-o.

   La țară i-a priit piticului, a stat liber în curte, nu a fost deranjat de nimeni, a cercetat peste tot. Mai pe la prânz am fost cu mama în grădină să îmi arate ce a pus în primăvara asta și l-am luat și pe Oscar. A început să alerge, a dat două ture și apoi a venit la noi. Mama îmi arăta "Uite aici am pus ..." și Oscar, ca niciodată, exact acolo călca! Nici la comandă nu e așa precis, să calce fix într-un loc anume. I-a nenorocit așa câteva plăntuțe ce abia au scos capul din pământ, mama a renunțat rapid, din fericire, la a îmi mai arăta altceva și ne-am întors.
   Așa a făcut Oscar "bună impresie" la prima întâlnire cu ai mei părinți. Seara măcar a fost frânt de oboseală și a adormit repede.

   Din păcate a mâncat tot felul de bețe și s-a deranjat la stomac și peste noapte s-a trezit și a făcut de toate, caca moale de tot, pe covor în dormitor. Culmea e că după ce a comis-o m-a trezit! Somnoroasă, crezând că vrea afară, am sărit repede din pat și m-am dus la ușă să îl las afară când surpriză ... am călcat în ceva ... ghici ce? Am strâns înjurând printre dinți, l-am lăsat afară, dacă mai are ceva de făcut, și înapoi la culcare. În prima vizită la mama Oscar a comis-o de două ori! Deja mă gândeam cu groază la următoarea vizită! 
   Pe drum înapoi a fost cuminte tare, chiar a adormit un pic. Când am ajuns acasă a părut tare bucuros, s-a urcat pe canapea și somn!

La curte

   Pentru că s-a mai încălzit un pic, am fost cu Oscar la curte. Am descoperit cum să obosim piticul, dar obosit bine! Trăgeam o porție bună de joacă, el obosea bine și noi împreună cu el.

   Ne plăcea mult să mergem acolo, peisajul era superb, nu era nimic periculos pentru Oscar, nu avea unde să fugă de nebun. Ce mai, era locul perfect! 





   Dar, pentru că totdeauna e un dar, era cam departe, pierdeam pe drum cam 40min chiar și o oră, în funcție de trafic. Pentru piticul nostru am făcut și acest sacrificiu, și ceva timp am mers acolo. Eram în continuare în căutarea unui loc, undeva mai aproape, unde sa mergem zi de zi.

Pipi şi caca afară? să fim serioşi!

   Oscărică mergea la plimbare în fiecare zi, de mai multe ori pe zi. Deşi îmi dădeam toată silinţa să îl scot afară cam pe când ar fi trebuit el să facă ceva, nu vroia şi gata. Şi îl plimbam, poate poate, şi ne mai jucam un pic, şi uite boschetul, uite copăcelul şi el nimic. Şi mă întorceam casă şi el fuguţa la baie. Mă  săturasem de mirosul de pipi, dimineaţa era periculos să mergi la baie mai somnoros, eventual şi fără papuci, nu se ştia în ce ai norcul să calci. La birou aveam un stres constant, dacă merge vre-un client la baie şi eu nu am apucat să strâng după Oscar! Mă mai consolam eu cu gândul că face numai la baie, indiferent unde îl duc, la birou, la socri sau chiar în vizită la prieteni, dar eram conştientă cu nu e de ajuns.
   Dimineața la 4 eram singura nebună afară, cu câinele! Ușor, ușor a început să facă pipi afară! Era un pas mare pentru mine!
   Cu caca a fost mai greu. Dura foarte mult până decidea el că e un loc demn de caca lui și dacă apărea vre-o pisică sau o vrăbiuță, ceva, orice, gata! uita ce trebuie să facă și o luam de la capăt! În timp s-a învățat să facă afară și dacă îl scoteam la timp scăpam de caca în casă! Pipi, în schimb, făcea și afară și în casă. Nu vroia să se abțină și când parcă îi venea se ducea repede la baie.

   Timp nu aveam să stau cu el să îl scot afară la fiecare pipi, era vina mea că nu făcea doar afară, mă resemnasem că nu o să reușesc la capitolul ăsta...

Ieșim la plimbare

Nu cred ca vreau sa merg pe acolo.

   Ura! Ieșim afară! Nici nu vă închipuiți ce bucurie era pe capul nostru! În sfârșit puteam să consumăm energia lui Oscar! Sau cel puțin așa am crezut...

Acolo e ceva ce merita cercetat ... mai de aproape

   Oscar era încântat de tot ce e afară mai puțin de alți câini, era terorizat când un alt câine vroia să se apropie. Nu s-a speriat de zgomotele de la mașini, de oameni, copii sau ce a mai întâlnit afară.
   În weekend a fost frumos afară și am fost până pe faleză. A fost prima experiență a lui Oscar de mers cu mașina. Nu i-a fost rău dar nici nu i-a plăcut, ne-a ”certat” tot drumul, pe faleză în schimb  a părut să îi placă. Tot timpul a fost în lesă, nici nu am conceput să îl lăsăm liber. În casă ne asculta dar nu tot timpul și la câte mirosuri, noi pentru el, sunt afară ne-am temut că o să ia vre-o urmă și pa!

Aflam mai tarziu la ce esti tu bun

   Afară era ca un magnet de oameni, nimeni nu îi rezista! "Ce drăguț!" "Ce urechi mari are!" Efectiv nu scăpa nimeni, și Oscar nu scăpa nici o ocazie pentru a mai primi un pic de atenție! De copii nici nu mai zic, dacă adulții nu rezistau tentației de a îl mângâia... îți închipui copii! Aș fi preferat să nu i se acorde atâta atenție dar cum auzea un "uiteee cuțu" era extaziat și trăgea la sursă.
   Cu bune cu rele eram cât de cât mulțumită că îi mai consumam din energie.

La birou

Uite-mă aici!

   Se hotărâse treaba: Oscar merge la birou! La birou, ca la orice birou, multe cabluri pe jos, foi, pixuri, creioane, capse și agrafe de hârtii peste tot. Mă panicam numai la gândul că ”aspiratorul„ meu o să treacă pe acolo și cine știe ce înghite, sau dacă roade cablurile! Sau dacă distruge foi importante, acte!!! A fost crunt în primele săptămâni.

Care pleacă? Nu pleca!

   Oscar era plin de energie, cerceta tot, mereu trebuia să fim cu ochii pe el și culmea, și el era mereu cu ochii pe noi. Dacă unul din noi pleca din cameră urla ca din gură de șarpe! Nu conta că mai e unul din noi, trebuia să fim amândoi! 

Ce faci tu aici? Pot să te ajut cu ceva?

   Toată lumea care trecea pe la birou vroia să vadă cățelul și nu toată lumea era pe aceeași lungime de undă cu noi, le explicam să nu îi dea atenție când intră în cameră, să nu îi permită să sară pe ei cu lăbuțele, etc și ei făceau exact ... pe dos. Toate se spărgeau în capul lui Oscar că pe el îl certam să nu mai facă dar ce vină avea el că era încurajat de pe partea cealaltă.

Eşti sigur că nu te pot ajuta? Găuresc o foaie, o fac mică? Nimic?

    Eu eram frustrată și stresată, Gabi era constant nemulțumit, amândoi ne simțeam depășiți de situație. 

Gata! Stau cuminte!

Stă singur acasa ... sau nu!

   

   Rutina de dimineață acasă: aranjat webcam-ul, dat cu spray antiros, echipat și plecat la muncă; la birou: pornit calculator și boxe și verificat ce face Oscar apoi program normal de lucru. De acasă la birou ajung foarte repede. Lucrând cu socrul meu, când verificam ce face Oscar îl auzea plângând după noi și așa i se făcea milă de el of! A tot insistat să nu îl mai lăsăm singur ci să îl aducem la birou. Eu o țineam pe a mea: că e mai bine să se învețe să stea singur acasă, pentru orice situație în care trebuie să plec câinele rămâne acasă liniștit. Socrii mei nu și nu, că ”e mititel„, ”și sărăcuțul suferă„, ”și plânge mititelul„. Și se punea problema că atunci când plec în oraș cu prietenii sau la cumpărături ce fac? cine stă cu câinele? În cazul în care nu se învață să stea singur nu mai putem pleca nicăieri amândoi și eu nu asta am vrut, cum toți ceilalți oameni care au câine pot să îi lase acasă câteva ore așa vroiam și eu! S-a găsit soluția și pentru asta: lăsăm la ei câinele când plecăm noi. Așa a ajuns Oscar să meargă la birou cu noi, zi de zi!

    
   Să nu crezi că nu îmi făcea plăcere să fie cu mine, ba din contra, dar totuși cred că era mai bine să învețe să stea singur. 

Chef de joacă vs. vecini

    Oscar a mai crescut un pic. Acum are voie în bucătărie (până acum ne temeam că va intra sub mobilă şi nu vom mai reuşi să îl scoatem) şi chiar şi în dormitor ocazional. În dormitor erau covoare pe jos şi ne temeam să nu facă pipi pe ele. Şi-a format programul de pipi şi caca şi de cele mai multe ori face la baie direct pe gresie. I-am cumpărat şi chestie din aia de pus pe jos pe care să-şi facă nevoile dar nu i-a plăcut, a rupt-o în bucăţi mici. Încă nu avem voie să mergem afară pentru că mai avem de făcut vaccin. Cheful de joacă al piticului a crescut exponenţial, la fel şi energia. Nu prea mai ştim cum să ne jucăm cu el ca să îi consumăm energia. Fugăreşte o minge prin sufragerie ceva timp, se plictiseşte dar tot nu e obosit. Obosim noi înaintea lui.

   I-am luat o broscă de cauciuc care îi place teribil. A trebuit sa scoatem chiţăitorile de la toate jucăriile, ne-a disperat! Şi-a făcut un obicei să se joace pe picioarele noastre şi nu ar fi asta o problemă dar mai greşeşte direcţia uneori şi se aruncă să apuce jucăria, de parcă ar fugi undeva, şi apucă din greşeală şi degetele!

Uşor uşor am mutat joaca în bucătărie pentru că vecinii noştri de sub noi sunt deranjaţi de "gălăgia infernală" făcută de Oscar, care acum are maxim 5kg! După mai multe încercări de a ne înţelege cu vecinii, cu vorba bună, argumente logice până la certuri, scandaluri, vorbe urâte şi ameninţări, am ajuns la concluzia că nu se poate ajunge la nici un fel de înţelegere cu ei, sunt de-a dreptul imposibili! Ei o ţineau pe a lor una şi bună că nu am voie să ţin câine până când s-au dus la asociaţie şi la poliţie şi au primit acelaşi răspuns: dacă vreau să ţin câine e treaba mea numai să fie vaccinat şi deparazitat. Noi am renunţat la e ne mai certa cu ei, ne enervam inutil, am început să îi ignorăm complet şi după un timp s-au potolit.

     Eram din ce în ce mai nerăbdători să îl scoatem afară pe Oscar. În casă era tot mai greu să îl obosim. Nu îi lăsam toate jucăriile la discreţie, i le dădeam pe rând ca să nu se plicitsească de ele. După două ore de joacă încă mai avea energie! Epuizasem toate ideile de jocuri!

   Mă simţeam depăşită de situaţie.

Mărunțișuri care te cuceresc!

  Cu bune și cu rele Oscar ne-a cucerit cu lucruri mărunte: bucuria de a ne vedea - era aceeași indiferent că am lipsit 5 minute sau 1 oră, dorința de a fi mereu lângă noi - chiar dacă în urmă cu câteva minute a fost certat. Am auzit despre bucuria câinilor de a-și revedea stăpânii dar până la mogâldeața asta mică nu am știut ce minunat e să fii întâmpinat cu așa o energie și bucurie! Pentru ei chiar nu contează că ai avut o zi teribil de prostă sau că te stresezi de una de alta, tot ce e important pentru ei esti ... TU. Întreaga lor lume ești tu. Citisem pe undeva că un câine e o parte din viața ta pe când tu ești toată viața lui. Nimic mai adevărat!

Oscărică ne întâmpină bucuros când ajungem acasă, plânge când trebuie să stea fără noi și, în plus, seara avem deja un întreg ritual de noapte bună. Înainte de a se culca ia persoana de lângă el și îi trage câte un lins de câteva minute. Eu îi spun pupăceală! Am reușit într-o seară să îl filmez, așa ne cucerește Oscar zi de zi, cu pupăceală! și ne mituiește să uităm poznele făcute!

 

Cuşca

Am ajuns să dăm aproape peste tot prin casă cu spray antiros: canapeaua şi fotoliile la colţuri, picioarele la scaun, antena de la router, tocul de la uşa de la baie, plinta din holul de la baie şi cred că mai erau căteva locuri. Deja nu mai suportam mirosul! Am pornit în căutarea unei soluţii pe termen lung, totuşi când îţi miroase a usturoi concentrat în casă, zi de zi, parcă se împute şi mobila şi pereţii. E inutil să salvez mobila de ros dacă o arunc pentru că pute a usturoi! Aşa am ajuns să aflu de cuşcă! Foarte multă lume o recomandă pentru a lăsa căţelul acolo cât e singur. Mobila e în siguranţă, căţelul e în siguranţă (pericolul cel mare fiind cablurile - a meu nu avea acces la cabluri). Cuşca trebuie să fie destul de mare ca să aibă loc să se întindă, îi laşi ceva de ros gen os de piele presată şi apă. Alt avantaj era că puiul se învaţă să îşi facă nevoile numai acolo unde îl duci nu unde îi vine. Am fost convinsă că asta e soluţia pentru mine! Am socotit o dată, de două ori cât de mare trebuie să fie şi am dat comandă! Între timp am urmărit tot felul de filmuleţe despre cum să înveţi puiul să stea în cuşcă. Când a sosit pachetul mă aşteptam la o reacţie negativă de la Oscar dar m-am înşelat! I-a plăcut în cuşcă, mai ales că i-am pus un prosop pufos acolo, tot acolo primea şi recompense. Singura problemă: închisul uşii! Cum închideai uşa la cuşcă, cum începea să plângă! La început mai încet apoi din ce în ce mai tare! Eu vroiam să îl învăţ să stea acolo aşa că tot insistam: îl lăsam să plângă şi într-un moment de linişte îi deschideam uşa şi îl recompensam. Începeam să am rezultate dar ca să cresc timpul de stat acolo trebuia să insist mai mult! Cu vecinii am avut probleme de când ne-am mutat. Însă de când e căţelul parcă au luat-o şi mai tare razna! Ca să evităm un scandal monstruos, care sigur ar fi ajuns la ştirile de la ora 5, am renunţat la idee. Ne-am mulţumit cu faptul că acolo se duce să doarmă şi consideră că e locul lui unde e protejat.

Pauză

   De când avem căţel, zi de zi mergem acasă, pe la ora prânzului, să vedem ce a mai făcut, să strângem pipi şi/sau caca. Oscar a început să agațe și eu îi spun Oscar-capsatorul!  Mă amuză teribil determinarea lui de a prinde tot ce mișcă. În continuare un filmuleţ cu Oscar mic, într-una din pauze.

Vedem ce faci?

   În câteva zile ne-am convins de eficienţa spray-ului antiros şi de faptul că alte piese de mobilier nu îl tentau. Soţul venise cu ideea de a-l urmări cât suntem la servici: cumpărase webcam şi îl vedeam în timp real. Ca să cuprindă cât mai mult din cameră, a aşezat webcam-ul pe spătarul unui scaun într-un colţ al camerei. Toate bune şi frumoase, din când în când vedeam ce mai face. Mare parte din timp dormea lângă uşă şi cam pe când trebuia să venim acasă începea să işi găsească ocupaţie cu tot felul de lucruri: haine (lăsate neglijent de mine pe fotoliu), sulul de hârtie igienică etc. În timp am strâns toate lucrurile la care ajungea el. Într-o zi am observat că s-a zgâlţâit un pic camera şi căţelul nu se vedea. Am presupus că a dat Oscar peste scaun un pic. Acasă am constatat cu stupoare că piticul a ros piciorele de la scaun! Am început să stropim şi picioarele de la scaun!
În altă zi piticul a stat în holul de la baie mai mult decât în mod normal. Acolo nu îl vedeam ce face. După program, ajunşi acasă, am văzut ce ocupaţie a avut Oscărică toată ziua: plinta de la parchet. A ros şi a tras de ea fără să îl deranjeze careva. Am stropit şi aici!

... rodeam şi eu un pic cutia ...

   Deja ne obişnuisem cu mirosul de usturoi, devenise o rutină să dăm cu spray, aproape peste tot, înainte de a pleca de acasă. Tot ce puteam face era să sperăm că o să îi treacă repede nebuneala cu rosul.

Pozne

   Într-o zi am plecat la cumpărături amândoi şi Oscar a rămas singur. Având deja experienţă stând singur acasă cât noi eram la servici nu ne-am făcut griji că va distruge ceva. Uşa la baie era deschisă pentru că acolo mergea Oscar pentru nevoi, i-am lăsat jucării şi câteva bobiţe de mâncare împrăştiate prin cameră ca să nu vină imediat la uşă după noi. Nu am lipsit extraordinar de mult, undeva la o oră, o oră şi jumătate... La întorcere am avut surpriza să găsim garnitura de la uşa de la baie scoasă, aprope toată, şi făcută bucăţi mici mici. Coşul de rufe din baie a ajuns în mijlocul sufrageriei. Golanul meu a tras de hainele din coş prin găurile de aerisire, a scos mai multe şosete şi chiloţi, şi când a prins o haină mai mare a tras tot coşul până a ajuns în sufragerie. Absolut toate lucrurile scoase din coş erau molfăite.
   În prima secundă ne-am isterizat, în secunda doi ne-am îngrijorat că poate a mâncat bucăţi din garnitură, sau poate vre-o şosetă ... ca mai apoi să ne amuzăm teribil de cum arăta sufrageria noastră! Îmi pare rău că nu m-am gândit să fac o poză... L-am urmărit o zi să vedem dacă face vre-o şosetă sau altceva, dar căţelul meu se limitase la a rupe şi molfăi, nu a mâncat nimic din ce nu trebuia, din fericire!

Şi a început să roadă

Oscar a început uşor să încerce (cu dinţii bineînţeles) mobila din cameră. Era momentul perfect să îi demonstrez soţului că sunt stăpână pe situaţie şi nimic din casă nu va fi distrus! Mă tot jucam cu Oscar cu o sfoară care părea să îi placă mult să o roadă şi îl certam mereu când îl tenta fotoliul sau canapeaua.

jucăria preferată

  Citisem pe ici pe colo că, dacă au jucării de ros, căţeii nu se apucă de stricat mobila. Oscar a ţinut să îmi demonstreze contrariul şi, indiferent de jucăriile pe care le avea, el "gusta" din colţul de la fotoliu. Fotoliul cu pricina nu avea nici măcar 1 an de când l-am luat. Dacă eram cu el în cameră şi toată atenţia era îndreptată spre el nu era nici o problemă, cum plecam sau nu ne uitam la el cum băga colţii în fotoliu! Panicată că în două zile deja erau urme pe colţul fotoliului am căutat soluţii pentru a proteja mobila.
  Am citit pe un forum despre un caz similar şi stăpânii căţelului au făcut un ceai mai concentrat din pelin şi piper cu care au stropit mobila şi spuneau că al lor căţel nu a mai ros. Am încercat şi noi, ceai de pelin şi piper, dar câinele nostru atomic era plăcut impresionat de ceai şi îl consuma cu mare pofta! Acum nu mai rodea fotoliul ci îl lingea! Căutând în continuare am aflat că de fapt ar fi toxic pentru câini piperul şi pelinul, mai ales la concentraţia la care făceam noi ceaiul. Am renunţat la ceai. Am mers  la petshop şi am găsit spray repelent şi am început să dau pe la colţuri. Nu pot să spun că îmi plăcea mirosul dar ţinea căţelul departe de mobilă şi pe mine departe de "Ţi-am spus că o să rodă şi o să strice! Ţi-am spus eu!". Soluţia asta a ţinut căteva zile că al meu căţel s-a obişnuit cu mirosul, numai primele minute era un pic deranjat că apoi se punea pe treabă. Ne-am întors la petshop şi am revenit cu spray antiros! Ăsta mirosea şi mai rău, usturoi concentrat, dar se pare că avea şi gust rău că în momentul în care a pus botul a început să scuipe şi nu s-a mai apropiat!
   Victorie pentru mine!