Un film şi o amintire

    Din pură întâmplare am văzut câteva secvenţe dintr-un film cu un câine poznaş tare! Aseară am văzut tot filmul, intitulat Marley & Me. Cam de pe la jumătatea filmului am început să plâng şi la final boceam teribil. Nu îţi închipui că era un film trist, ba din contră, a fost o comedie drăguţă despre un câine teribil de energic şi obraznic şi stricător. Pentru cineva care nu are câine poate nu e cine ştie ce, un alt film cu un câine, dar mie mi-a plăcut. Plâng şi la desene animate deci îţi închipui ce fel plângeam când a murit câinele.
    Revenind la poveştile mele, la ceva timp de când am mers peste Dunăre, am observat că piticul meu e cuminte, mult mai cuminte, prea cuminte. M-am gândit imediat că e bolnav dar nu dădea nici un semn cum că îl doare ceva, la plimbare era la fel de energic, la joacă seara alerga şi se zbenguia ca de obicei, numai în casă era de o cuminţenie ieşită din comun. Cred că la câteva zile am sesizat că după ce stă mai mult culcat, când se ridică şchiopătează. Prima dată am spus că poate a amorţit, a doua oară am fost mai atentă la el şi a părut sa îi treacă după câţiva paşi. Într-o seară l-am luat la verificat: am masat picioarele pe rând, nu îl durea nimic, spatele - nimic, l-am culcat pe o parte - nimic dar când l-am rostogolit pe partea cealaltă ... tragedie! a ţipat cât l-au ţinut plămânii şi nici pe o parte măcar nu a vrut să mai stea. A doua zi, dis de dimineaţă eram la veterinar! După consult, concluzia a fost ca a făcut un fel de întindere de ligament la şina spinării. Dar cum? Unde? Mai apoi ne-a picat fisa! Seara  Oscar se juca în mod deosebit cu Chanty şi Blackie, amândouă mai mari ca talie decât el şi obişnuiau să se fugărească ca mai apoi să se ia la trântă. La o joacă din asta nebună credem noi că s-a lovit Oscar la spate, sau s-a răsucit brusc şi s-a ales cu "buba".
   Tratamentul a fost relativ uşor, pastile antiinflamatoare, mai greu a fost să îl facem să nu îşi solicite spatele o săptămână, căci a doua zi era ca nou, nici urmă de durere, şi avea iar chef să sară, să alerge.
   După ce şi-a revenit Oscar am observat lucruri care trebuiau să îmi dea de gândit, lucruri care îmi confirmau că al meu căţel nu se simte bine. În primul rând Oscar nu s-a mai întins, deloc, el obişnuia să se întindă cât e el de lung, noi îi spuneam că face "broasca"; în fiecare seară mergea frumos lângă canapea, se rostogolea pe spate, împingea repede cu picioarele în pernele (şezut) de la canapea şi se deplasa aşa cât e canapeaua de lungă, dădea aşa vre-o două ture cel puţin, lucru care iar nu s-a mai întâmplat. Aşa de tare mi-a părut rău că nu am observat, m-am simţit vinovată că a suferit, căci îl durea când stătea cuminte, o săptămână până ne-am dat seama că piticul nu e bine.