Oscar a avut mereu jucării, unele au rezistat mai mult altele au avut un final tragic.
Un arici albastru i-a plăcut mult de tot, cam în 5 minute sigur îi lipsea o extremitate și în maxim 15-20 minute îi rămânea doar nasul. Mereu primea câte un arici de la mama soțului meu până au rămas fără la petshop-ul unde mergea ea. În total cred că am strâns cam 5-6 nasuri de arici.
Următoarea jucărie pe listă e o broască verde care a ținut foarte mult, mi-a plăcut și mie. A reușit să o distrugă destul de târziu și sunt hotărâtă să îi cumpăr alta.
Singura jucărie care a supraviețuit de când era puiuţ este o minge cu buline, se cunoaște că ”s-a muncit” la ea dar ... din punct de vedere al structurii este intactă, numai elementele decorative au fost parţial distruse - spuse inginerul din mine.
Avem apoi un arici galben cu cioc, a ajuns la nr. 2, se vede ce a mai rămas din primul.
O veveriţă a avut acelaşi destin, exemplarul nr. 2 e pe cale de dispariţie. Atât ariciul galben cât şi veveriţa au rezistat cel puţin o lună până la distrugere, adică e bine ... zic eu.
Acesta a fost un arici, fiind mai mic s-a rătăcit pe sub mobilă şi acum când a fost descoperit a rămas fără cap.
Nici acest os nu a rezistat, a început să rupă din el câte o lăbuţă, nu îi mai dau multe zile. Absolut toate jucăriile le-a rupt bucăţi mici. Când era mai mic îl păzeam căci băbălăul mai înghiţea cîte o bucată, acum doar le rupe şi le împrăştie peste tot (să îmi dea mie de treabă).
În concluzie: am un distrugător de jucării! Şi acestea nu sunt toate ... va urma!
După o pauză lungă revin cu povestiri noi.
Din cauza frigului și/sau a zăpezii plimbările nu au fost așa cum ar fi trebuit și pe faleză nu am mai ajuns, în luna februarie am demarat un proiect care s-a dovedit mai solicitant decât ne-am așteptat şi uite aşa am ajuns, fără să ne dăm seama, să îi alocăm lui Oscar din ce în ce mai puţin timp. Am conştientizat situaţia şi am început să facem corecţiile de rigoare abia când Oscărică a început să facă prostii.
Mereu m-am lăudat că a meu căţel nu roade papuci ... acum, la vârsta de 1 an, a ros un papuc de casă. A început să ia câte un papuc şi să îl ducă ori în sufragerie ori în dormitor, îi căra şi atât până într-o zi când observ că e prea cuminte, niciodată un semn bun.
Până la vârsta de 1 an Oscar nu s-a urcat cu labele pe masă. Acum e de ajuns să plec din bucătărie că se şi aud gheruţele lui pe masă. O singură dată a găsit o bucată de pâine, din cauza mea - am uitat să strâng şi bucăţica aia, şi s-a servit singur căci altfel nu găseşte de mâncare pe masă.
Am întrebat în stânga, în drepata, am căutat pe internet şi am început să îmi fac mai mult timp pentru Oscar. E greu, timpul nu e deloc de partea mea, dar fac tot ce pot. În orice pauză ne mai jucăm un pic, mai facem câteva comenzi ... orice activitate care îi mai consumă energia. Pe general Oscar s-a mai cumințit, s-a mai potolit, dar chiar și așa când știe el că ar trebui să plecăm și noi nu respectăm ”rutina” ne aduce câte un papuc așa ca să ne amintească.
