miercuri, 1 februarie 2012

Gâlmă

   Cam pe la mijlocul lunii Noiembrie am observat la gâtul lui Oscar, în spatele urechii, o bubiţă, o gâlmă. Nu părea să îl deranjeze, nu îl durea nici măcar atunci când apăsam direct pe bubă. Parcă s-a scărpinat un pic când am văzut prima dată şi cam atât. Nu am mers imediat la medic, putea să fie orice şi am spus să urmărim cum evoluează. Pe la începutul lui Decembrie a început să se scarpine şi a spart un pic acolo, i-a dat sângele. Am mers la veterinar care ne-a spus că e un lipom, şi îmi pare teribil de rău că nu reţin explicaţiile şi detaliile spuse de medic căci au fost multe. Ni s-a dat o soluţie ca să îi treacă mâncărimea să nu facă rană mai mare scărpinându-se şi a rămas să vedem cum evoluează timp de o săptămână.




   Soluţia a avut efect în schimb gâlma nu s-a trecut deloc şi la următoarea vizită medicul ne-a recomandat să operăm chestiunea aşa că am făcut programare pe săptămâna următoare. Până la data programată, aşa ca să fim noi împăcaţi că am încercat tot ce se putea şi asta e ultima soluţie, am cerut părerea unui alt medic. Acesta din urmă a dat acelaşi diagnostic dar până la intervenţia chirurgicală a recomandat să îl dăm cu tinctura de iod. În cazul în care are efect tinctura buba ar trebui să supureze şi să se cureţe singură, dacă nu are efect sau dacă produce iritaţie nu mai dăm şi rămâne operaţia.
   Câteva zile l-am dat cu tinctură, a început să se întâmple ceva pe acolo şi apoi am oprit tratamentul pentru că se înroşea forte tare pielea. Am revenit la primul veterinar care a recomandat în continuare să curăţăm sângele uscat cu apă oxigenată şi spoi să îl dăm cu eter iodoformat până se face coajă şi se resoarbe complet. Gâlma a trecut complet pe la începutul lunii Ianuarie, a început să îi crescă păr la loc şi nu a rămas nici un semn.
  Şi am scăpat de bisturiu. Ce eliberare! Nici nu ştie Oscar căt de aproape a fost să ajungă pe masa de operaţie. Dar ce îi pasă lui, mâncare, joacă, pozne, somn --> reţeta fericirii!

Un comentariu:

  1. Si eu am.un beagle si observ o mica galma sub piele iar acum.o saptamana i-am facut injectia anuala,trebuie sa ajung la doctor neaparat,umflatura a aparut de curand

    RăspundețiȘtergere